M-am decis să merg la psihoterapie

În viață ne confruntăm cu diverse probleme de natură emoțională, intelectuală sau spirituală. Adesea putem realiza că până la sfârșitul unei zile ne simțim absorbiți de provocările de la serviciu, din familie, relaționale sau pe care ni le ridică viața socială și interacțiunile cu diferite persoane. Atunci când simțim că stresul ne doboară și nu mai putem face față eficient situațiilor cu care ne confruntăm zi de zi este cel mai adecvat moment să începem psihoterapia.

Psihoterapeutul este cel mai de încredere confident. Este persoana cu o vastă experiență în domeniul cunoașterii substraturilor minții umane, neutru și obiectiv, el are obligația morală și legală față de client de a păstra secretul profesional (cele mai profunde trăiri, sentimente, emoții, gânduri nu vor depăși sfera cabinetului de psihologie), și care, fără a judeca diferite comportamente sau gânduri, te dirijează cu grijă către găsirea celor mai optime soluții pentru problemele cu care te confrunți.

Anumite persoane consideră că ele sunt singurele care își pot rezolva problemele și că nici o altă persoană nu le-ar putea ajuta. Acest fapt este cât se poate de adevărat, atunci când te confrunți cu situații normale de viață, probleme cu dificultate redusă, probleme cotidiene. Totuși atunci când vorbim despre anumite tulburări nevrotice, tulburări de personalitate și cu atât mai mult despre tulburările psihotice indiferent cât am încerca să le depășim singuri și să amânăm vizita la psihoterapeut, acestea iau amploare, se agravează. V-ați întrebat vreodată ce faceți atunci când aveți o tumoare cerebrală sau un atac vascular cerebral? Apelăm la ajutorul unui medic, chirurg, pentru a soluționa problema. Deoarece nu putem face această intervenție singuri, nu ne putem menține obiectivitatea atunci când este vorba despre noi și în plus nici nu am avea suficiente cunoștințe medicale pentru a face o intervenție atât de delicată. Același lucru este valabil și în cazul uneia dintre tulburările descrise mai sus. Deși putem considera că singuri o vom scoate cumva la capăt, fără îndrumarea și tratamentul unui psihoterapeut șansele de reușită sunt adesea reduse.

Pe de cealaltă parte sunt persoane introvertite, care preferă să se închidă în ele și să nu vorbească despre problemele lor sau consideră că sunt deja probleme de domeniul trecutului care nu le mai afectează. Cu toate acestea în diverse situații pot manifesta anumite comportamente a căror cauză și explicație nici ele nu o înțeleg. Atunci când menții o flacără aprinsă în interior nu poți ști niciodată când există riscul să izbucnească, chiar atunci când nu ar fi fost bine să se întâmple asta. De asemenea, simptomele psihice se pot transpune în plan somatic și se pot manifesta sub forma unor boli sau dureri, cărora nici medicii nu le pot găsi sursa. Dacă nu se recurge atunci la psihoterapie aceste dureri vor continua să persiste până la rezolvarea problemei psihice.

Majoritatea persoanelor apelează la un psihoterapeut în momentul în care se simt pierdute sau se simt captive într-o stare aparte pe care nu o pot depăși singure, nu pot da randament maxim pe unul sau toate planurile vieții lor. Aceste persoane pot experimenta adesea o trăire subiectivă, care în funcție de caracteristicile personale și caracteristicile situației prezente pot fi depășite cu succes sau pot escalada până la transpunerea acestor gânduri și emoții disfuncționale în comportament în cele mai diferite forme. Este bine sa luăm măsuri și să tratăm problemele încă de la primele semne. Dacă acestea trenează pot evolua în direcții nedorite și se pot traduce în comportamente disfuncționale, heterodistructive sau autodistructive: de la o simplă depresie netratată corespunzător se poate ajunge la o depresie majoră sau chiar la sinucidere. Din păcate în țara noastră apar din ce în ce mai multe persoane mai mult sau mai puțin cunoscute care recurg la gesturi necugetate, drastice, ca urmare a unei depresii severe (Mădălina Manole, Mălina Olinescu, Luca Călinescu etc.), în loc să solicite ajutorul unei persoane specializate care le-ar putea ajuta să remedieze situația dificilă în care se află, pentru a depăși această perioadă. Ca prieten sau partener al unei persoane care suferă de depresie, nouă ne revine datoria morală de a-i duce sau a-i îndruma pe aceștia către un psihoterapeut.

Un alt exemplu, de data aceasta al unei persoane care a ajuns să beneficieze de îndrumarea unui psihoterapeut este acela al unei doamne de 54 de ani al cărei soț decedase în urmă cu 10 ani și a avut o tulburare de stres posttraumatic ca urmare a morții soțului, care nu a fost tratată și s-a transformat într-o depresie severă. În urmă cu un an, ea a fost internată într-o clinică de psihiatrie pentru tendința de a-i face rău nepoțelului, cât și pentru tentative de suicid. După ce a urmat un tratament medicamentos, a hotărât împreună cu fica sa să solicite sprijinul unui pihoterapeut. Cu ajutorul psihoterapeutului a reușit să depășească aceste momente, să se simtă mai bine, să iasă din labirintul mental disfuncțional în care instrase și să își continue viața într-un mod cât mai plăcut. Singurul ei regret a fost acela că nu a apelat la un psihoterapeut mai devreme și că a fost nevoită să treacă atâția ani, singură, printr-un adevărat calvar.

De asemenea, de la stările conflictuale accentuate pentru care nu putem găsi o rezolvare adecvată se pot dezvolta tulburări nevrotice, iar starea de neliniște sau disconfort în situații sociale poate evolua către fobia socială și multe alte exemple.

Vă puteți întreba ce legatură are persoana care se simte pierdută sau blocată într-o anumită situație sau tipar de comportament cu anxietatea, atacurile de panică, fobiile, depresia, tulburările de personalitate, schizofrenia, tulburările obsesiv-compulsive, răzvrătirea adolescenților, abuzul de substanțe (tutun, alcool, droguri), fobia școlară, violența domestică sau promiscuitatea compulsivă și multe altele? Răspunsul este: Totul.

În ambele situații, atunci când o persoană începe psihoterapia din propria inițiativă sau atunci când este adusă de către rude, partener sau prieteni, elementul comun este tocmai faptul că  sentimentele, gândurile, percepţiile si comportamentul său pare iraţional.

El nu poate înțelege de ce se simte atât de furios, deprimat, de ce îi este atât de teamă? El spune că este lipsit de valoare, consideră că toata lumea îl urăște, este convins că nici o femeie nu ar putea sa îl accepte sau să îl iubească vreodată așa cum este cu adevărat… sau este sigur că toate femeile îl iubesc. Dacă ne întoarcem privirea asupra comportamentului său, el își poate distruge viața consumând alcool, droguri, frecventând cazinourile sau jocurile de noroc, petrecând cea mai mare parte a zilei pe internet, în ciuda propriei dorințe de a se opri; se spală pe mâini până când acestea se descuamează, și perpetuează aceste comportamente chiar dacă știe că sunt inutile și autodistructive. Își agresează soția sau prietena, deși este convins că o iubește (poate chiar o iubește), îndepărtează oamenii din jurul lui prin atitudinea sa arogantă şi trufaşă, distrugându-și astfel șansele de a avea succes pe plan social sau profesional, dar este adesea prima persoană care remarcă aceste tipare disfuncționale de comportament la ceilalți. Intră într-o relație masochistă după alta, îndurând de fiecare dată, cu stoicism, lipsa de sensibilitate și abuzurile emoționale ale partenerului, chiar dacă își promite că nu va mai repeta niciodată aceași greșeală.

Chiar dacă o persoană cunoaște toate statisticile care demonstrează cât de sigure sunt lifturile, atunci când intră într-unul inima începe să-i bată cu putere, simte o transpirație rece și are senzația că este bolnav… Toate aceste persoane spun adesea Simt că am pierdut o parte din mine, o parte care în prezent le conduce comportamentul  aparent iraţional, gândurile și sentimentele. Deși sunt nemulţumiţi de comportamentul pe care îl adoptă, adesea sunt suficient de inteligenți încât să înţeleagă că aceste comportamente sunt dezadaptive și autodistructive, și cu toate acestea nu se pot schimba Știu că îmi face rău, dar nu mă pot abține. Întotdeauna există anumite sentimente sau o motivație ascunsă care îi împinge să repete aceste tipare de comportament, deși poate nu asta și-au dorit inițial. Dacă ar putea ști ce anume îi determină să se comporte astfel, atunci ar putea să reziste impulsului de a-și satisface aceste porniri sau vor găsi o modalitate constructivă de a le manifesta. Totuși, aceste persoane se simt pierdute sau blocate în tipare de gândire și comportament, care au devenit dezadaptative, nesatisfacatoare, neproductive sau autodistructive.

Același lucru este valabil și pentru cuplurile care intră în conflict, chiar și pentru unii adolescenți care par să se mândrească cu anumite comportamente eronate, cum ar fi indisciplina lor. Adevărul este că există motivații ascunse, care determină anumite gânduri, sentimente și comportamente, care odată ajunse la suprafață par lipsite de sens… Adolescentul care fură din banii părinților pentru a-și procura droguri, poate înțelege de obicei faptul că deşi se simte bine pentru moment, comportamentul său nu îl va duce nicăieri în viaţă, chiar dacă rar va recunoaște asta cu voce tare; elevul care se comporta ca un bufon în fața clasei, își dorește să își amuze nu numai colegii, dar și să fie plăcut de către profesoară, nici asta nu vei auzi cu voce tare; copilul care are o fobie de școală nu vrea să se alăture celorlalți copii etc. Toate aceste persoane s-au rătăcit într-un fel sau altul… Dorinţele, nevoile, motivațiile, chiar şi gândurile şi percepţiile, se află în afara sferei conştiente, de unde ne influenţează comportamentul şi sentimentele.

© 2002, 2012 Terra Pi