Râsul și umorul sunt sarea și piperul vieții

Psihologia umorului :huhu

Freud a dezvoltat teorii detaliate despre natura umorului și de ce anumite lucruri sunt mai amuzante decât altele. Una dintre modalitățile de a privi teoria lui în perspectivă este atunci când luăm, spre exemplu, o situație tragică despre care au fost create bancuri, când facem haz de necaz. De ce credeți că oamenii concep bancuri despre asemenea evenimente?

Conform teoriei lui Freud, glumele cu tentă sexuală și agresivă evidențiază ceea ce majoritatea persoanelor consideră a fi comic. În plus, glumele sunt mai amuzante atunci când ostilitățile sunt direcționate către o persoană care ne displace. Umorul ostil poate reduce tensiunea, în special aceea cauzată de evenimentele tragice sau situațiile enervante.

Glumele tendențioase – despre ostilitate și sex – pot oferi un adevărat insight (o nouă perspectivă asupra naturii ascunse a unor lucruri) atât în inconștientul celui care spune gluma, cât și al persoanei căreia i se adresează.

Glumele agresive contribuie la ținerea sub control a dorințelor și sentimentelor agresive, întro manieră adecvată social. Acest tip de glume nu numai că sunt acceptate în societate, dar pot fi chiar încurajate. Spre exemplu, aceasta este o modalitate eficientă de a introduce subiecte inconfortabile în conversație, care mai este cunoscută și sub denumirea de catharsis (descărcare).

De aceea, a spune glume despre evenimente triste sau înfricoșătoare poate fi un mod bun de a reduce stresul cauzat de acel eveniment.

Desigur, glumele sunt mai amuzante când sunt făcute pe seama unei persoane care ne displace. Studiile arată că bărbații consideră că bancurile despre femei sunt mai amuzante decât cele despre bărbați și viceversa.

Un alt argument interesant este că deși la prima vedere a utiliza umorul ostil față de o persoană care este deja ostilă poate înrăutății lucrurile, de fapt reduce ostilitatea acelei persoane și este chiar mai bine primit decât de către o persoană mai relaxată.

Tensiunea reprezintă o parte importantă în umor. Cu cât este mai multă tensiune, cu atât este mai amuzant. De aceea persoanele mai sensibile găsesc că este ceva mai amuzant decât o persoană calmă și relaxată. Spre exemplu, dacă îi spui unei persoane că un șoricel închis în cutie s-ar putea să muște, va considera că este mai amuzant dacă este un șoricel de jucărie în cutie, decât o persoană căreia i se spune că este inofensiv.

Cu toate acestea, râsul are o funcție psihologică foarte importantă, aceea de a ne menține într-o stare mentală sănătoasă.

Cum se manifestă râsul în organsim  :huhu

Așa cum susține și un proverb englezesc râsul este cel mai bun medicament cu multiple avantaje pentru trup și suflet. Printre beneficiile râsului pentru menținerea funcțiilor noastre cele mai vitale, putem enumera atât beneficiile asupra organismului, cât și cele psihice după cum urmează.

  • scade presiunea sângelui, lăsându-vă mușchii relaxați pentru aproximativ 45 de minute, vă solicită plămânii și mărește cantitatea de oxigen în sânge;
  • protejează inima: prin îmbunătățirea funcției vaselor de sânge și crește circulația sângelui, care vă poate proteja împotriva unui atac de cord și alte probleme cardiovasculare;
  • crește sistemul imunitar: descrește hormonii de stres și crește celulele imunitare și anticorpii, îmbunătățind rezistența la boli;
  • anihilează senzațiile dureroase și induce o stare de relaxare: prin eliberarea de endorfine, hormonii secretați de hipotalamus care au o structură chimică analoagă cu cea a morfinei și au efectul de a crește buna dispozitie și de a induce starea de plăcere, alinând durerea și îmbunătățind considerabil starea sufletească;
  • provoacă o reducere notabilă a efectelor stresului: prin stimularea durabilă a sistemului nervos parasimpatic care are o acțiune de încetinire a ritmului cardiac, de diminuare a tensiunii arteriale, de reglare a digestiei, de ameliorare a funcției respiratorii și de control al funcțiilor genitale;
  • stimulează psihicul: ridică o barieră a optimismului împotriva micilor depresii ale vieții cotidiene, acționează împotriva toxinelor psihice și stimulează funcțiile intelectuale;
  • este un exercițiu muscular plăcut pentru cei cărora sportul le repugnă: numeroși mușchi sunt puși în mișcare în timpul râsului, iar unele persoane sunt literalmente zguduite de o izbucnire în hohote de râs și este important de știut că exercițiul muscular activează toate funcțiile noastre vitale, dinamizează corpul și îl întreține, o clasă de boli fiind tocmai rezultatul direct al comodității și inactivității fizice;
  • pentru buna oxigenare a celulelor organismului: prin dinamizarea mușchilor abdominali și toracici, râsul provoacă un salutar masaj al viscerelor și o purificare a organismului și a întregii ființe grație unui aport crescut de oxigen.

Cercetătorii au demonstrat deja că această emoție declanșează uluitoare modificări fiziologice pozitive. Râsul constituie un miraculos mijloc terapeutic! Sănătos, natural și gratuit, el nu prezintă nici contraindicații, nici efecte secundare nedorite.

Indicațiile terapeutice ale râsului  :huhu

Sunetul râsului este de departe mai contagios decât orice tușit sau strănutat. Atunci când râsul este împărtășit, adună oamenii împreună și crește nivelul de fericire și intimitate. Râsul crează întotdeauna o senzație de bunăstare generală, te ajută să te concentrezi și să rămâi în alertă și îți oferă un echilibru la nivel fizic și psihic, numeroase tulburări de sănătate datorate modului nostru defectuos de viața putând fi astfel vindecate într-o manieră cu totul agreabilă. Desigur, o astfel de terapie nu substituie, ci completează tratamentele clasice.

Insomnia – Dacă suferiti de insomnie, veți avea poate placuta surpriză să trăiți o noapte de somn odihnitor după o seară în care v-ați distrat foarte bine. După o seară petrecută râzând, tensiunile lăuntrice au dispărut și sistemul muscular este perfect destins. Veți intra rapid într-un somn profund și de durată. Din acest motiv se recomandă tuturor celor care suferă de insomnie și obișnuiesc să-și petreacă seara în fața televizorului să-și aleagă cu mare grijă emisiunile.

Oboseala – Oboseala este flagelul secolului nostru. Din zece pacienți care consultă un psiholog, opt se plâng că suferă de oboseală cronică, fără ca medicul să poată evidenția vreo cauză organică. Pentru a lupta împotriva oboselii, repausul complet se revelează prea puțin eficace, iar tratamentele de eliminare a oboselii au adesea doar o acțiune temporară. Ajutând pacientul să-și stăpânească stresul, incitându-l să practice un exercițiu terapeutic potrivit se dovedește întotdeauna mult mai benefic. După cum am văzut, râsul produce cel puțin aceleași rezultate ca și exercișiul fizic și astfel permite atenuarea sau chiar eliminarea simptomelor asteniei psiho-fizice.

Durerea – Durerile legate de cauze psihosomatice (precum migrenele, colicile sau durerile musculare) pot din plin profita de efectele curative ale râsului. Aceasta va conduce eventual la suprimarea, cu acordul mediculu, a medicației antialgice, care în cele mai multe cazuri prezintă neplăcute efecte secundare. Pentru a anestezia durerea, râsul acționează în principal pe trei căi:

  1. prin deturnarea atenției: râzând, uităm de durere, care drept urmare nu își mai regăsește decât rareori intensitatea de la început;
  2. râsul crește secreția de endorfine: substanță care alină durerea;
  3. râsul acționează asupra tensiunilor musculare: majoritatea durerilor fiind legate de o prea intensă contracție musculară, sistemul parasimpatic intervine și relaxează mușchii.

Astmul – Într-un mod asemănător tusei, dar infinit mai plăcut, râsul curăță și eliberează căile aeriene superioare, acționând eficace în domeniul patologiei bronhice și pulmonare. Astmul este martorul unei îngustări a calibrului bronhiilor, cel mai adesea ca reacție la o alergie. În timpul crizei, sistemul simpatic predomină, dar râsul ajunge să-i împiedice acțiunea activând la rândul său sistemul parasimpatic, care provoacă de la intrarea sa în funcțiune o relaxare a musculaturii netede a bronhiilor. Astfel, multe crize de astm cedează ca prin farmec în fața unui acces nebun (dar complet sănătos) de râs.

Constipația – Această afecțiune cu aparență benignă poate conduce pe termen lung la grave probleme: epuizare fizică, tulburări hepatice, dureri de cap, probleme cutanate, iritabilitate, scăderea randamentului intelectual, depresie etc. Utilizarea prelungită a laxativelor poate cauza dependență, conducând chiar la constipație cronică. Râsul intervine ca unul dintre cele mai bune mijloace puse de natură la dispoziția noastră pentru a lupta împotriva constipației, provocând un masaj profund al tubului digestiv. În plus, râsul crește secreția salivei și a sucurilor digestive, favorizând contracțiile stomacale și intestinale. Bolul alimentar fiind mai uniform și mai complet digerat, vitaminele și mineralele sunt mai bine asimilate.

Spasmofilia – Atât de frecventă și de descurajantă, această boală se caracterizează printr-o tendință de manifestare a spasmelor musculare și viscerale datorată unei excitabilități nervoase și musculare anormale. Cauzele sale profunde sunt legate de o predispoziție naturală și un factor declanșant, acesta fiind cel mai adesea stresul. Râsul este el însuși un spasm, dar unul eliberator și tonifiant. Pentru a combate spasmofilia, râsul intervine la două niveluri:

  1. provoacă o furtună biochimică binefăcătoare în zonele cerebrale care sunt conexe cu controlul emoțiilor, conducând la sublimarea anxietății;
  2. în același timp, antrenează o relaxare, la nivel cardiac, muscular și vascular, care va contracara excitabilitatea neuromusculară.

Longevitatea – Astăzi pare bine stabilit că exista strânse relații între simțul umorului și longevitate. Într-adevăr, dacă socotim faptul că stresul este principalul responsabil de îmbătrânirea prematură, ce antidot mai bun am putea găsi?

Cu atât de multă putere de vindecare și reînoire, abilitatea de a râde cu ușurință și frecvență este o resursă imensă și o rezolvare pentru o mulțime de probleme.

Problemele cardio-vasculare – Deși aceste probleme sunt adesea grave și necesită intervenția medicului, anumite tulburări din sfera cardio-vasculară își au originea în leziuni clar localizate, dar uneori nici o cauză organică nu poate fi decelată și se vorbește atunci de tulburări funcționale. Cel mai adesea, manifestările sunt dureroase, iar stresul joacă încă o dată rolul personajului negativ. Pentru toate aceste tulburări funcționale, acțiunea preventivă și curativă a râsului este utilă, deoarece acesta scutură în mod benefic sistemul neuro-vegetativ și întreaga sferă cardio-vasculară. La început, respirația și ritmul cardiac se accelerează, dar curând sistemul parasimpatic preia controlul: mușchii se relaxează, tensiunea arterială diminuează, iar inima încetinește ritmul. Pe de altă parte, râsul intervine eficace în metabolismul colesterolului datorită stimulării activității hepatice și creșterii schimburilor pulmonare, două mecanisme care contribuie la scăderea procentului de grăsimi sangvine.

Chiar dacă râsul nu se prescrie, doctorii – atât psihologii, cât și medicii – trebuie să știe să-și facă pacienții să surâdă și să râdă în hohote, să-i ajute să-și regăsească atitudinea optimistă și să-i încurajeze să se destindă râzând, fie că aceasta se face printr-un exercițiu direcționat în acest scop, prin lectura de texte umoristice sau prin vizionarea de spectacole.

Umorul ca politică de personal  :huhu

După cum reiese din cele de mai sus râsul are proprietăți excepționale și este esențial pentru menținerea sănătatii fizice și psihice a persoanei. Cum o afacere de succes se bazează în primul rând pe potențialul uman, orice manager își dorește angajați sănătoși și satisfăcuți, eliberați de stres și care dau randament maxim la locul de muncă. De aceea umorul a devenit în țările occidentale o politică de personal foarte apreciată și care aduce numeroase beneficii. Spre exemplu, în Japonia, unele întreprinderi pun la dispoziția angajaților o sală specială, în care tronează portretul angajatorului. În acest mod, orice angajat care simte nevoia, poate să meargă acolo să defuleze, amuzându-se pe seama angajatorului prin intermediul prezenței sale simbolice din ramă, întorcându-se apoi răcorit la postul său.

Se discută foarte mult despre calitățile unui manager de succes, iar simțul umorului este printre caracteristicile preferate de toți angajații. Un șef prea sobru este incomod, greu de abordat și provoacă angajaților o stare de tensiune permanentă, în care aceștia pot comite diferite erori la locul de muncă. Cei mai apreciați lideri sunt cei care au capacitatea de a râde de ei înșiși. Dacă nu ești autoironic din când în când, oamenilor li se pare că ai permanent o critică la adresa lor în timp ce pe tine te consideri perfect. Situațiile hazlii nu trebuie inventate pentru că ele se ivesc la tot pasul în viața cotidiană. Orice șef are o binemeritată poreclă și este maimuțărit de un angajat mai vesel, dar acest lucru nu trebuie privit ca pe o subminare a autorității. Există două posibilități de a reacționa astfel încât angajații să nu considere că șeful lor este un încuiat: ori șeful se preface că nu știe de porecla și nici de glumele care se fac pe seama lui, ori le răspunde cu aceeași monedă, în glumă, câștigând astfel simpatia tuturor.

Ziua Mondială a Râsului :huhu

În prima duminică a lunii mai se sărbătorește anual Ziua Mondială a Râsului, prin organizarea diferitor spectacole și evenimente amuzante. Inițiativa organizării acestui eveniment a fost lansată de către doctorul indian Madan Kataria, savantul care scria în articolul său Laughter-the Best Medicine (1995) despre beneficiile râsului.

Citate despre umor :huhu

Râsul mă destinde: e cel mai bun duşman al sufletelor posace, sterile. (Pavel Crainic în Jurnalul convertirii. De la zeiţa morţii la Împăratul Vieţii)

Ministrului Finanţelor

Doar râsul nu-l plătim cu bani
Că nu-i impozitat de dânsul,
Dar nu-i exclus ca-n doi-trei ani,
Chiar râsul să-l plătim… cu plânsul. (epigramă de Elis Râpeanu din Trei decenii de epigramă, 1999)

Râsul nu-i deloc un inceput rău al unei prietenii şi este şi cel mai bun sfârşit al ei. (Oscar Wilde)

Umorul constituie o forță. Nimic nu unește mai mult oamenii decât râsul. (Lev Nicolaevici Tolstoi)

Râsul e ca soarele: alungă iarna de pe chipurile oamenilor. (Victor Hugo)

Dintre toate zilele, pierdută e cea în care nu ai râs. (Nicholas Chamfort)

Râsul și umorul sunt sarea și piperul vieții. (Calistrat Hogas)

Râsul este senzația prin care te simți bine în tot corpul, dar o arăți în special într-un singur loc. (Josh Billings)

Râsul este un medicament fără efecte secundare.

De omul care nu râde, ferește-te, căci e rău. Sunt și oameni care nu râd, dar rânjesc; de aceia ferește-te iar căci se aseamănă câinilor care își arată colții gata să te înhațe. (Calistrat Hogas)

Semințele glumei sălășluiesc în mințile tuturor oamenilor, și, deși roadele lor pot fi domolite de rațiune, meditație și bun simț, sunt foarte capabile de a exploda, înflorind deplin, în cugetul celui mai mare geniu. (Josph Addison)

Trebuie să învățați să râdeți. Pentru a ajunge la umorul de calitate, nu vă mai luați prea mult în serios. (Hermann Hesse)

Albina e satirică: înțeapă. Eu am umor: pișc. (Tudor Mușatescu)

Imaginația ne consolează pentru ceea ce nu suntem, umorul pentru ceea ce suntem. (Winston Churchill)

Umorul este agerimea spiritului. (Fiodor Mihailovici Dostoevski)

Râsul este cel mai sigur examen al sufletului omenesc. (Fiodor Mihailovici Dostoevski)

Felul meu de a glumi este să spun adevărul. Aceasta este cea mai nostimă glumă din lume. (George Bernard Shaw)

Cu cât este mai inteligent, cu atâta un umorist are mai puține motive să deformeze realitatea ca să o facă mai semnificativă. (Andre Gide)

Umorul? E un cocktail de revoltă și disperare. (Grigore Moisil)

Umorul este zâmbetul filosofiei. (Kakuzo Okakura)

Umorul este o afirmare a deminității, o declarație a superiorității omului față de tot ceea ce i se întâmplă. (Romain Gary)

Resurse utile:

Care e problema?

Râsul este cel mai bun medicament

Urmăriţi o comedie pentru o „inimă bună” şi lăsaţi de-o parte filmele de groază şi de război

Întregul mapamond serbează Ziua Mondială a Râsului

Despre Terrapi

Psychologist with a great background in addictions, depression, anxiety, sport psychology, sexology and career counselling.
Acest articol a fost publicat în Adolescenți, Adulți, Categorii, Copii, Părinți, Psihologia muncii / Resurse umane / Consiliere în carieră, Psihologie clinică, Psihoterapie de cuplu / Sexologie, Vârstnici. Salvează legătura permanentă.