Adicție

Situație de dependență trăită în mod subiectiv ca alienantă, întreaga existență a persoanei fiind centrată în jurul unei experiențe, în detrimentul investirilor afective sau sociale. Noțiunea de adicție le înglobează pe acelea de toxicomanie și dependență, dar depășește cadrul dependenței de substanțe psihoactive, pentru a se extinde la toxicomaniile fără drog sau adicțiile comportamentale. Dependența este starea unei persoane care este supusă unei ființe sau unui lucru. 

În literatura de specialitate vom găsi numeroase cercetări care vizează toxicomanul, alcoolicul, jucătorul patologic etc., dar și cercetări consacrate dependențelor sau adicțiilor în sens larg. Majoritatea cercetărilor despre dependența de droguri pun accentul pe caracterul ireductibil al trăirii toxicomane, pe lipsa sa de măsură, pe diferența sa radical față de alte experiențe. Din această perspectivă, heroinomania este considerată (în Franța cel puțin și asta mai bine de douăzeci de ani) ca forma cea mai pură de toxicomanie; experiențele de shot și flash, ale planetei, ale lipsei concură la constituirea unei lumi psihice toxicomaniace diferită de cea a majorității muritorilor.

Privind prin prisma comportamentului adictiv produsul are mai puțină importanță decât conduita persoanei: de unde interesul suscitat de adicțiile comportamentale, care sunt forma actuală a toxicomaniilor fără drog, descrise de psihanalistul american Otto Fenichel încă din 1945 (acest autor poate fi considerat drept inițiatorul regrupării tulburării de control ale impulsurilor în manualul statistic american al maladiilor mentale DSM).

Caracteristici ale dependențelor

Goodman a propus o definiție conformă criteriilor din DSM, caracterizată prin următoarele trăsături:

1. Imposibilitatea de a rezista impulsurilor de realizare a acestui tip de comportament.

2. Senzația tot mai mare de presiune care precedă imediat începutul comportamentului.

3. Plăcerea sau ușurarea cât timp durează acesta.

4. Senzația de pierdere a controlului în timpul comportamentului.

5. Prezența a cel puțin cinci din următoarele nouă criterii:

a) Persoana este adesea preocupată de comportament sau de pregătirea acestuia.

b) Intensitatea și durata episoadelor mai mari decât se dorea la început.

c) Tentative repetate în vederea reducerii, controlării sau abandonării comportamentului.

d) Mult timp conscrat pregătirii episoadelor, punerii lor în practică sau revenirii de pe urma lor.

e) Survenirea frecventă a unor episoade atunci când persoana trebuie să îndeplinească anumite îndatori profesionale, școlare sau universitare, familiale sau sociale.

f) Activități sociale, profesionale sau recreative majore sacrificate din cauza comportamentului.

g) Perpetuarea comportamentului, deși persoana știe că acesta poate cauza sau agrava o problemă persistentă sau recurentă de ordin social, financiar, psihologic sau fizic.

h) Toleranță evidentă: nevoia de a mări intensitatea sau frecvența pentru a obține efectul dorit sau diminuarea efectului procurat printr-un comportament de aceași intensitate.

i) Agitație sau iritabilitate atunci când persoanei îi este imposibil să se dedea la comportament.

6. Anumite elemente ale sindromului au durat mai mult de o lună ori s-au repetat o perioadă mai mare de timp.

Perspectiva comportamentală a adicției susține că anumite persoane devin dependente nu de o substanță chimică, ci de o experiență. (Stanton Peele, 1975, Love and Addiction)

Adicția are două fațete: una de desubiectivizare, de ștergere a sensului, cealaltă de transgresiune, de înfruntare, de căutare a sensului. Poate exista dependența față de un produs toxic, utilizat pentru procurarea plăcerii sau pentru disiparea unei indipoziții.

Tipologie

În anumite cazuri sunt prezentate ambele tipuri de dependență (alcoolism, tabagism, toxicomanii).

Dependența fizică este o stare adaptativă care are drept consecință apariția unor tulburări fiziologice și psihologice intense atunci când este încetat consumul substanței toxice (sevraj).

Dependența psihică are ca și caracteristică dorința imperioasă de repetare a consumului produsului toxic sau a comportamentului adictiv. Dacă această dorință nu este satisfăcută persoana poate intra într-o stare depresivă sau anxioasă.

Clasificarea dependențelor

Există argumente foarte puternice în favoarea adoptării noțiuni de adicție în sens larg, deoarece înglobează toxicomaniile, alcoolismul, tabagismul, jocul patologic și chiar tulburările comportamentelor alimentare, conduitele sexuale sau relațiile amoroase alienante.

Tratamentul adicțiilor

Grupurile de suport. Extrem de importante în adicții sunt grupurile de suport, bazate pe tratementele în douăsprezece trepte. Importanța discursului de tipul Alcoolicilor Anonimi este extrem de clară. Mișcările de întrajutorare, care recurg la un concept foarte metaforic de boală, subliniază dimensiunea de suferință personală, de sentiment subiectiv de alienare a persoanelor (alcoolici, toxicomani, jucători patologici) care au impresia că sunt prada unui proces asupra căruia nu au nici un control. Din perspectiva subiectivă, nu există continuitate, ci ruptură, salt calitativ, între utilizatorul de droguri și toxicoman, între jucător și jucătorul patologic, la fel ca între băutor și alcoolic.

Tratament Aversiv

Psihoterapia individuală suportivă

Psihoterapia cognitiv-comportamentală

Psihoterapia prin hipnoză

Testare

Dependențe comportamentale

Dependența de substanțe