Nevroza este o tulburare de care persoana este în mod dureros conștientă și care deși poate determina tulburări permanente, nu atinge funcțiile esențiale ale personalității.
Categorii ale nevrozei
Tulburările nevrotice sunt extrem de frecvente (se pare că aproximativ 12 % din populație este afectată) și se repartizeză în 5 mari categorii:
1. Tulburări anxioase, de panică și fobice (anxietate, atacuri de panică, agorafobie, fobii simple și fobii sociale);
2. Tulburări obsesiv compulsive (T.O.C.);
3. Tulburări isterice (cu conversii somatice);
4. Tulburări somatoforme (fără conversii) și ipohondrie;
5. Tulburări depresive și reacționale la stres.
Tipuri de nevroză
Nevroza actuală este introdusă de către Sigmund Freud într-o categorie distinctă față de psihonevroze originea nevrozelor actuale nu trebuie căutată în conflictele infantile, ci în prezent. Simptomele acestei nevroze nu sunt o expresie simbolică și supradeterminată, ci rezultă direct din absența sau inadecvarea satisfacției sexuale. El a inclus inițial în această categorie nevroza de angoasă și neurastenia, propunând apoi și ipohondria.
Nevroza de angoasă a fost diferențiată simptomatologic de Sigmund Freud, de neurastenie, prin predominanța angoasei (așteptare anxioasă cronică, acces de angoasă sau echivalente somatice ale acesteia) și a fost izolată etiologic de isterie: nevroza de angoasă este o formă de nevroză actuală caracterizată în mod specific prin acumularea unei excitații sexuale care se transformă direct în simptom, fără mediere psihică.
Nevroza de caracter reprezintă acel tip de nevroză în care conflictul defensiv nu se traduce prin formarea de simptome izolabile în mod clar, ci prin trăsături de caracter, tipuri de comportament, chiar printr-o organizare patologică a ansamblului personalității.
Nevroza de destin desemnează o formă de existență caracterizată prin revenirea periodică a unor înlănțuiri identice de evenimente, de obicei nefericite, înlănțuiri cărora persoana pare să le fie supusă ca unei fatalități exterioare, deși în psihoterapia psihanalitică, mecanismele trebuie căutate în inconștient și, în mod special, în compulsia la repetiție.
Nevroza de eșec reprezintă structura psihologică a unei întregi game de persoane, de la cei care par, în general, să fie responsabili pentru propria lor nenorocire, până la cei care nu pot suporta să obțină tocmai ceea ce par să își dorească cel mai mult. Acest termen a fost introdus de René Laforgue.
Nevroza de transfer este diferențiată de nevrozele narcisice, în cadrul grupului de psihonevroze, de către Sigmund Freud. Din această categorie de nevroze fac parte isteria de angoasă, isteria de conversie, nevroza obsesională. Spre deosebire de nevrozele narcisice, acestea se caracterizează prin faptul că libidoul este întotdeauna deplasat asupra obiectelor reale sau imaginare, în loc să fie retras de la aceasta asupra eului. De aici rezultă că nevrozele de transfer sunt mai accesibile tratamentului psihanalitic pentru că se pretează la constituirea în cadrul tratamentului a unui alt tip de nevroză de transfer. În teoria curei psihanalitice, nevroza artificială în cadrul căreia tind să se organizeze manifestările de transfer. Aceasta se constituie în jurul relației cu psihanalistul și este o reeditare a nevrozei clinice. Elucidarea ei conduce la descoperirea nevrozei infantile.
Nevroza familială se referă la faptul că într-o anumită familie, nevrozele individuale se completează reciproc, punând în evidență influența patogenă pe care o poate exercita asupra copiilor structura familiala și în primul rând, cea a cuplului parental.
Nevroza mixtă este o formă de nevroză caracterizată prin coexistența unor simptome care evidențiază existența unor nevroze distincte din punct de vedere etiologic, după cum susține Freud.
Nevroza narcisică reprezintă o boală mentală caracterizată prin retragerea libidoului la nivelul eului. Se opune astfel nevrozelor de transfer. Din perspectiva nosografică, grupul nevrozelor narcisice se referă la ansamblul psihozelor funcționale, ale căror simptome nu sunt efectul unei leziuni somatice. Deși este un termen pe cale de dispariție în psihiatrie și psihanaliză, totuși acesta se regăsește în scrierile lui Sigmund Freud.
Nevroza obsesională (sau nevroza de constrângere) se referă la conflictul psihic, în forma sa cea mai tipică, exprimat prin simptome numite compulsive: idei obsedante, compulsie la comiterea de acte indezirabile, lupta contra acestor gânduri și tendințe, ritualuri de exorcizare și multe altele, dar și printr-un mod de gândire definit mai ales prin ruminație mentală, scrupule și ducând la inhibiții ale gândirii și acțiunii. Aceasta este clasa de nevroze care constituie unul dintre domeniile majore ale clinicii psihanalitice. Sigmund Freud a delimitat progresiv specificitatea etiopatogenică a nevrozei obsesionale (deplasarea afectului asupra reprezentărilor mai mult sau mai puțin depărtate de conflictul originar, izolare și anulare retroactivă); din perspectiva vieții pulsionale (ambivalență, fixație la stadiul anal și regresie); prin prisma topică (relație sado-masochistă interiorizată sub forma tensiunii dintre eu și un supraeu extrem de crud). Această evidențiere a dinamicii subiacente nevrozei obsesioanle și descrierea caracterului anal și a formațiunilor reacționale care îl constituie, permit adăugarea la nevroza obsesională a unor tablouri clinice în care simptomele propriu-zise nu sunt evidente la prima vedere.
Nevroza traumatică este atunci când apariția simptomelor este consecutivă unui șoc emoțional legat adesea de o situație în care persoana a simțit că viața îi este amenințată. Aceasta se manifestă, în momentul șocului, printr-o criză anxioasă paroxistică, care poate provoca stări de agitație, de stupoare sau de confuzie mentală. Evoluția ei ulterioară, care survine cel mai des după un interval liber, permite desprinderea schematică a două situații:
- Traumatismul funcționează ca element declanșator, care pune în evidență o structură nevrotică preexistentă;
- Traumatismul capătă o pondere determinantă în însuși conținutul simptomului (retrăirea evenimentului traumatizant, coșmar repetitiv, tulburări de somn etc.), care apare ca o tentativă repetată de a lega și a provoca abreacția traumei. Această fixație la traumă e însoțită de o inhibiție mai mult sau mai puțin generalizată a activității persoanei. Adesea psihanaliștii păstrează denumirea de nevroză traumatică pentru acest tablou clinic.
Testare
Cărți
David Shapiro – Stiluri nevrotice
Sigmund Freud – Opere Esenţiale, vol. 7 – Nevroză, psihoză, perversiune
Sigmund Freud – Opere Esenţiale, vol. 8 – Nevroza la copil: Micul Hans şi Omul cu lupi
Albert Ellis – Cum să trăim alături de un «nevrotic» acasă şi la locul de muncă
Tratament
Psihanaliza
Cele mai indicate pentru prima și ultima categorie a tulburărilor nevrotice (tulburările anxioase, de panică, fobice și pentru tulburările depresive și reacționale la stres) sunt:
Psihoterapia cognitiv-comportamentală
Hipnoza
