Psihoza este o tulburare gravă, caracterizată prin pierderea contactului cu realitatea și alterarea esențială a relațiilor interumane, cauzând inadaptare socială, afectează întreaga personalitate a persoanei și justifică de cele mai multe ori o intervenție terapeutică intensivă.
Cuvântul psihoză a fost folosit pentru prima dată de Ernst von Feuchtersleben, în anul 1845, ca o alternativă pentru demenţă şi manie, având rădăcinile de la cuvântul psyche minte şi -osis condiţie anormală sau boală. Termenul a fost folosit pentru a se distinge tulburările care se credeau a fi ale minţii, fiind opus nevrozei, despre care se credea că provine dintr-o afecţiune a sistemului nervos. Emil Kraepelin a făcut diviziunea psihozelor majore în psihoza maniaco-depresivă, numită acum tulburare bipolară, şi demenţa praecox, numită în prezent schizofrenie. El a încercat să creeze o sinteză a variatelor tulburări mentale identificate în secolul 19 de către psihiatrii acelor vremuri, prin gruparea împreună a afecţiunilor, bazându-se pe clasificarea simptomelor comune. Kraepelin a folosit termenul de psihoză maniacodepresivă pentru a descrie întregul spectru al tulburărilor de stări sufleteşti, într-un sens mult mai larg decât este folosit în ziua de azi. În clasificarea lui Kraepelin, acesta ar include depresia clinică unipolară, ca şi tulburarea bipolară şi alte tulburări de dispoziţie, cum ar fi ciclotimia. Acestea sunt caracterizate de probleme cu controlul dispoziţiei şi de faptul că episoadele psihotice apar asociate cu tulburări de stare, iar pacienţii vor avea perioade frecvente de funcţionare normală între episoadele psihotice.
Clasificarea psihozei
Psihoza maniaco-depresivă (Tulburarea bipolară) este o psihoză periodică care reprezintă a tulburare mentală ce constă în modificarea anormală a stării psihice, energiei și capacității de funcționare a unei persoane.
Astfel, apare succesiunea episoadelor depresive cu episoadele maniacale (stare euforică). Spre deosebire de variațiile stării psihice ale unei persoane normale de-a lungul vieții, simptomele acestei boli sunt mult mai severe. Ca urmare a acestei variații de afectivitate, persoana cu această tulburare nu poate menține relațiile de prietenie, are probleme la serviciu, performanțe scăzute, putând ajunge chiar la suicid. Tulburarea bipolară este adesea graduală, iar atunci când atinge punctul maxim poate culmina cu depresia gravă și chiar cu suicidul.
Schimbările sezoniere au un rol important în evoluția acestei tulburări. Episoadele de manie și depresie urmăresc adesea un tipar sezonier. Episoadele maniacale sunt întâlnite mai frecvent în timpul verii, iar cele depresive sunt mai dese în timpul toamnei, iernii și primăverii.
Adesea, tulburarea bipolară debutează în adolescență sau la adultul tânăr. Uneori însă se poate dezvolta încă din copilărie sau chiar mai târziu, la bătrânețe.
Clasificarea tulburării bipolare
Conceptul de tulburare bipolară a fost extins de la modificări subtile cu variații normale ale dispoziției până la modificări majore (patologice) ale dispoziției.
Tulburarea bipolară Tip 1 – unul sau mai multe episoade maniacale sau mixte, acompaniate adesea de episoade depresive majore;
Tulburarea bipolară Tip 2 – unul sau mai multe episoade depresive majore, acompaniate de un episod hipomaniacal;
Tulburarea bipolară Tip 3 – epidoade recurente de depresie unipolară și elemente clasice care pot sugera că persoana este pe cale să aibe un episod maniacal (tulburarea pseudo-unipolară).
Simptome
În cazul tulburării bipolare persoanele suferă de schimbări extreme de dispoziție, de la depresii severe până la episoade maniacale, care se pot întinde de-a lungul unor mari perioade de timp, împiedicând o funcționare normală în viața de zi cu zi.
Episoadele maniacale
- dispoziție iritabilă: violența verbală și fizică;
- dispoziție euforică: este expansiv, nici o veste rea sau o tragedie nu îl afectează;
- optimism nejustificat;
- lipsa de discernământ;
- comportament de risc;
- insomnie: scade nevoia de somn;
- sentimente de grandoare: încrederea crescută în forțele proprii;
- fuga de idei;
- hiperactivitate: socială, sexuală, profesională;
- logoree: vorbește mult;
- dezinhibiție: verbală, sexuală, conduce imprudent, cheltuie mai mult, inițiative neașteptate de a călători;
- abuz de substanțe: alcool, droguri (cocaina, sedative).
Episoadele depresive
- dispoziție tristă și anxietate;
- sentimente de inutilitate, culpabilitate, neajutorare;
- scăderea interesului pentru activitățile zilnice: indiferență față de orice;
- fatigabilitate, scăderea randamentului;
- dificultăți de concentrare și de a lua decizii;
- diminuarea capacității de memorare;
- neliniște, iritabilitate;
- insomnii sau hipersomnii: vise cu coșmaruri;
- pierderea energiei sau senzația de oboseală aproape în fiecare zi;
- creșterea/scăderea apetitului: modificarea greutății corporale;
- scăderea stimei de sine: tendința de devalorizare, aprecieri negative ale calităților fizice și psihice;
- acuze somatice: diverse dureri care nu au o cauză organică (palpitații, dureri de inimă, constipație);
- idei autolitice: idei de culpabilitate și de suicid.
Episoade de hipomanie
- persoana se simte bine (este un nivel mediu de manie);
- o bună funcționare;
- productivitate crescută.
Fără un tratament adecvat, hipomania poate evolua către manie severă sau chiar depresie.
În continuare vom prezenta un caz clinic de tulburare bipolară pentru a putea înțelege mai bine modul de manifestare al simptomelor. Doamna Petrescu are 47 de ani, este funcționar public, divorțată de 9 ani și s-a prezentat singură la psihoterapie pentru simptomele depresive. După cum descrie dânsa, se află la al treilea episod depresiv: Se întâmplă brusc. Chiar dacă sunt în mijlocul unei acțiuni, spre exemplu atunci când spăl vasele, mă apucă o tristețe înfiorătoare și sentimentul că totul este inutil, că sunt o ratată și las totul baltă. De obicei sunt o femeie îngrijită și îmi place curățenia. În astfel de perioade, nu îmi vine să ridic nici o hârtie de pe jos. Stau și zac în pat dorindu-mi să mor și să se termine odată cu coșmarul acesta. Nu am nevoie nici de mâncare, de nimic! După ce a fost diagnosticată cu psihoză maniaco-depresivă: Mi-aș fi dorit să fi fost numai maniaco, pentru că deși mi s-a întâmplat numai o dată, îmi amintesc că a fost cea mai fericită lună din viața mea. A fost o perioadă când am început să mă simt din ce în ce mai activă. Am reușit să obțin un spor de merit la serviciu, iar acasă m-am apucat să renovez apartamentul. Nu aveam nevoie de mai mult de trei ore de somn! Devenisem mai vioaie, mai optimistă și mai sociabilă. Chiar mă gândeam că aș putea să îmi refac viața și pe plan sentimental. Mă simțeam din ce în ce mai atrăgătoare și mai spirituală și chiar glumeam destul de des, deși de obicei sunt o fire atât de retrasă. Îți poți imagina, eu să fiu vorbăreață? Dar apoi s-a terminat și la scurt timp am intrat într-o depresie profundă, iadul meu pe pământ.
Tratament
Psihoterapia cognitiv-comportamentală
Medicație (tratament timostabilizator)
________________________________________________________________
Psihoza posttraumatică
________________________________________________________________
Psihoza postpartum (după naștere) este o tulburare severă care afectează adesea femeile cu tulburare bipolară sau istoric de psihoză postpartum.
Rareori, în 1 din 500 de cazuri, simptomele periculoase ale psihozei postpartum, comportamentul bizar, halucinațiile vizuale, auditive și kinestezice, sentimentul de detașare de celelalte persoane și de realitate și impulsul de a-și face rău lor și celorlalți, se pot dezvolta brusc în primele 3 săptămâni postpartum, cel mai devreme în prima sau a doua zi după naștere. Aceste simptome tind să fie mai severe decât cele ale psihozelor nelegate de naștere și pot declanșa comportamente amenințătoare de viață, imprevizibile!!! Psihoza postpartum afectează mai frecvent femeile care suferă de tulburare bipolară sau care au antecedente de psihoză postpartum. Aceasta afecțiune este considerată o urgență și necesită tratament medical imediat și îngrijire continuă. Deseori, simptomele psihotice care au fost tratate cu succes sunt urmate de simptome ale depresiei postpartum care necesită tratament adițional.
Simptome
- sentimentul de izolare: îndepărtare de copil, partener, alte persoane și mediul înconjurător, depersonalizare;
- insomnii: somn întrerupt, chiar și atunci când copilul doarme;
- confuzie și dezorganizare în gândire: își pot face rău lor și celorlalți;
- gândire delirantă: sunt desprinse de realitate;
- modificări drastice ale dispoziției și comportament bizar;
- halucinații: vizuale, auditive, kinestezice;
Aceste simptome se dezvoltă adesea de-a lungul primelor 3 săptămâni după naștere.
Tratament
Psihoza postpartum este considerată o urgență, care necesită tratament medical imediat. Până la inițierea tratamentului există riscul să fie răniți atât mama cât și copilul.
Psihoterapie
Medicație
_______________________________________________________________
Psihoza puerperală
________________________________________________________________
Psihoza reacțională (Psihoza reactivă scurtă) este acea formă de psihoză care debutează brusc, odată cu un eveniment stresant din viața persoanei, având o durată scurtă de manifestare a simptomelor, care se caracterizează prin starea de confuzie, perplexitate, halucinații și iluzii.
Adesea aceasta apare ca urmare a unui eveniment stresant din viața persoanei, iar durata simptomelor este mai mică de o lună. Întotdeauna putem identifica un eveniment care a declanșat psihoza. Prin definiție, simptomele psihotice pot dispărea de la sine, în mai puțin de o lună. Cu toate acestea, în anumite cazuri, psihoza reactivă poate fi începutul unei stări psihotice cronice (schizofrenia, tulburările schizoafective).
Categoriile de risc:
Psihoza scurtă reactivă este declanșată de un stres extrem, cum ar fi un accident traumatic sau pierderea unei persoane iubite, şi este urmată de o revenire la nivelul normal de funcționare. Persoana poate să fie conştientă sau nu, de comportamentul ei ciudat. Acest tip de psihoză afecteaza adesea persoanele în jurul vârstei de 20, 30 și 40 de ani. Persoanele care au deja tulburări de personalitate prezintă un risc crescut pentru apariția psihozei reactive scurte.
Simptome:
Simptomele din psihoza reactivă scurtă sunt similare cu cele din schizofrenie și din tulburările bipolare.
- incoerență în vorbire: discurs ciudat, delir;
- iluzii: idei greșite despre ceea ce se întâmplă;
- halucinații: aud și văd lucruri ireale;
- comportament dezorganizat sau catatonic;
- tulburări emoționale, cu treceri rapide de la o stare la alta.
Diagnosticul se pune atunci când simptomele nu se datorează consumului de substanțe (alcool, droguri) și au durat mai mult de o zi și mai puțin de o lună.
Declarația unei persoane cu tulburări psihotice: starea ta m-a distrus pe mine edulcoratul când beam vodka și mâncam parizer cu muncitorii când tu îmi vorbeai despre ginsberg și fidel castro starea ta mult invidiatule mi-a distrus închisoarea în care-mi târam existența pisici perverse și femei mutilate starea ta a distrus monotonia-sistem și-a dat naștere unui poem.
Tratament:
Medicația cu antipsihotice poate ajuta la reducerea sau oprirea simptomelor psihotice.
Psihoterapia poate ajuta persoana să facă faţă stresului emoțional care a declanșat problema.
_________________________________________________________________
Cărți
Sigmund Freud – Opere Esenţiale, vol. 7 – Nevroză, psihoză, perversiune
