Depresie

Depresia este o tulburare a afectivității, care se manifestă printr-o modificare a stării timice, a dispoziției în sensul tristeții, a suferinței morale și a încetinirii psihomotorii.

Freud afirma că depresia este o furie îndreptată spre interior, ca rezultat al dezechilibrelor biochimice din organism, datorită abuzului de medicamente sau trăirea unor traume. Forma particulară a depresiei este melencolia.

Bibring definește depresia ca o tensiune dintre ideal şi realitate ce se manifestă printr-o pierdere de identitate, idealizare şi oglindire la persoana în cauză.

Depresia nu este un fenomen care li se întâmplă persoanelor ciudate sau nebune, ci este un fenomen adesea întâlnit. Împreună cu anxietatea reprezintă tulburările emoționale cele mai frecvente. Depresia reprezintă o serie de simptome, cum ar fi pierderea energiei și a interesului pentru activitățile zilnice și pentru viață, tristețe, pierderea poftei de mâncare și pierdere în greutate, dificultăți de concentrare, autocritică, sentimente de disperare, dureri fizice, izolarea de ceilalți, iritare, dificultăți în luarea deciziilor și idei de suicid. Majoritatea persoanelor depresive sunt totodată și anxioase. Aceste persoane se îngrijorează adesea, au senzații de vomă sau amețeli, uneori pot avea bufeuri, tahicardie, transpirații sau vedere încețoșată. Depresia clinică variază de la moderat la sever. Anumite persoane au doar câteva simptome, iar altele suferă de depresie severă, având mai multe simptome care se manifestă frecvent, neplăcute și de lungă durată. Depresia clinică diferă de procesul de doliu care apare după pierderea unei persoane dragi, separare sau divorț. Tristețea, sentimentul de gol, niveluri scăzute de energie și pierderea interesului sunt reacții normale în condiții de doliu. De asemenea, furia și anxietatea pot fi o parte normală a procesului de doliu. Cu toate că acestea diferă, pot exista anumite cazuri de depresie în care poate fi prezent un eveniment de pierdere semnificativă. Pe lângă aceste aspecte, depresia durează mai mult decât procesul de doliu și poate include auto-critica, disperarea și lipsa speranței.

Ar fi absolut neobișnuit ca o persoană să afirme că nu a fost niciodată deprimată. Fluctuațiile în starea afectivă sunt fenomene normale, care ne ajută să conștientizăm că ceva lipsește din viața noastră și că ar trebui să schimbăm anumite lucruri. Însă depresia clinică este mult mai severă decât aceste modificări ale stărilor afective.

Datorită faptului că există mai multe tipuri de depresie, persoanele diagnosticate cu depresie severă ar putea lua în calcul mai multe combinații de intervențiie.

Cauzele apariției depresiei

• conflicte conjugale sau în cuplu;
• certuri;
• terminarea unei relații;
• tracasări cotidiene;
• evenimente negative de viață: pierderea locului de muncă, divorțul, pierderea precoce a unui părinte, moartea unei persoane dragi;
• părinți cu stil atribuțional negativ;
• lipsa afecțiunii din partea părinților;
• incongruența dintre comportamente și recompense.

Persoana depresivă trăiește o stagnare a timpului intim imanent, care se desincronzează de timpul real, iar această oprire a timpului trăit marchează ansamblul tulburărilor depresive, persoana prezentând o incapacitate de acțiune autentică.

Simptome

• pierderea interesului sau a plăcerii pentru orice fel de activității zilnice;
• tulburări de somn: insomnii, hipersomnii;
• modificări în greutate: anorexie;
• iritabilitate;
• nivel scăzut de energie: lentoare psihomotorie;
• tulburări ale dinamicii sexuale: scăderea libidoului;
• tulburări somatice: hiposalivație, constipație/diaree, dureri epigastrice, meteorism, greutăti în respirație, disconfort precordial, tulburări de ritm cardiac, extrasistole, amețeli, cefalee, dureri difuze în zona tractului uro-genital;
• dificultăți de concentrare sau de a lua decizii;
• dificultăți de verbalizare;
• tendința de a se complace în activități fără scop;
• sentimente copleșitoare de tristețe;
• sentimente de inutilitate sau de vinovăție;
• idei de sinucidere.

Clasificarea depresiei

1. Depresii somatogene: organice, simptomatice, cauzate de o altă boală;
2. Depresii endogene: schizafective, bipolare, unipolare, involuționale;
3. Depresii psihogene: nevrotice, depresia de epuizare, reactive.

Schema depresiei a lui Kielholz

Tratament

Psihoterapia cognitiv-comportamentală este de o importanță considerabilă în tratarea depresiei. Adesea împreună cu tratamentul medicamentos care reglează chimic organismul, psihoterapia reduce semnificativ simptomele depresiei, iar persoanele care beneficiază de psihoterapia cognitiv-comportamentală își mențin stările emoționale îmbunătățite și la 2 ani după terminarea intervenției.

Tratament cu medicamente care s-au dovedit deja a fi eficiente în tratarea depresiei: Prozac, Paxil, Zoloft, Effexor, Tofranil, Wellbutrin, Elavil, Nardil, Parnate, Ltihiu etc. Efectele pozitive ale tratamentului medicamentos încep să apară în 2-4 săptămâni. Deși anumite medicamente pot avea efecte secundare, acestea pot fi temporare și pot să dispară în timp sau prin administrarea în paralel a altor medicamente. 

________________________________________________________________

Depresia anaclitică este definită ca un ansamblu de dezordini fizice și psihice care se instalează progresiv la sugarul separat de mama sa după ce a avut o relație cel puțin satisfăcătoare în prima lună de viață.

Depresia anaclitică se referă pe de-o parte la o întrerupere a afecțiunii oferite de către persoana care are grijă de copil pentru o perioadă lungă de timp în cursul primului an de viață, iar pe de altă parte la modul de relaționare al persoanei care dezvoltă relații extrem de dependente față de ceilalți.

Depresia anaclitică este un fenomen descris la copiii foarte mici, cărora le lipsește afecțiunea și atenția maternă. Relațiile pe care copii le au cu părinții sunt esențiale atât în dezvoltarea lor ca și persoane cât și în stabilirea și menținerea relațiilor pe care aceștia le vor avea de-a lungul vieții. Majoritatea reperelor interne ale oricărei persoane se obțin din relațiile primare. Spre exemplu, atunci când vorbim despre stima de sine la un copil căruia i se repetă constant, în diverse feluri, mai mult sau mai puțin explicite, că nu este capabil să facă ceva așa cum trebuie, este criticat de fiecare dată și este comparat în permanență cu acei copii care au performanțe mai bune sau nu este lăsat să se descurce singur în situațiile specifice vârstei, rezultatele acestor acțiuni vor fi acelea de a dezvolta la copil o neîncredere în sine, iar acesta se va îndoi toată viața de propriile lui capacități de a face față unei situații și de a se descurca. Modul său de relaționare de-a lungul vieții va fi adesea de tip dependent, submisiv și va fi tentat să atribuie celorlalte persoane o înzestrare, putere și importanță mai mare decât lui însuși. Cei care au fost abuzați psihic, fizic sau sexual, vor avea o stimă de sine foarte scăzută, vor fi împovărați de sentimente profunde de vinovăție, ură și neputință, vor fi bântuiți de depresii periodice sau permanente și vor construi cu dificultate relații armonioase cu partenerii lor. Există și posibilitatea de a deveni la rândul lor abuzatori, deoarece în anumite cazuri nu pot relaționa cu alte persoane decât în jurul ideii de suferință, de umilință a celorlalți, după modelul relației cu proprii părinți. La fel și în cazul copiilor cărora le-a lipsit cu desăvârșire afecțiunea, care vor fi incapabili să ofere afecțiune altor persoane. În cazul în care mama este nevoită să stea departe de copilul său pentru o perioadă mai mare de timp, dar găsește un substitut eficient și acceptabil pentru acesta sau îl vizitează până la sfârșitul perioadei critice situate între sfârșitul lunii a treia și sfârșitul celei de-a cincea luni de după abandon, tulburările psiho-afective pot să dispară, rămânând de recuperat retardul somatomotor, reversibil de asemenea prin apariția unei motivații și a spiritului de autoconservare.

Manifestări și simptome ale copilului:

• stagnarea dezvoltării fizice;
• regresia generalizată;
• refuzul alimentelor;
• dispar cunoștințele aciziționate anterior;
• se degradează coeficientul de dezvoltare;
• se deteriorează limbajul: copilul redevine bebeluș;
• se autopedepsesc: se umplu de răni și vânătăi;
• balansarea;
• enurezia;
• apatia.

Resurse utile:

Dezvoltarea personalității copilului
Carențe afective

________________________________________________________________

Depresia postpartum (după naștere) este o tulburare emoțională postnatală care reprezintă o condiție medicală severă ce poate apărea în primele luni după naștere. Fără tratament depresia postpartum poate avea o evoluție prelungită și disabilitantă.

Majoritatea femeiilor însărcinate, care au dat naștere unui copil în ultimul an sau au avut o întrerupere de sarcină, naștere cu făt mort, avort spontan, adopție sau au întrerupt alăptatul recent, pot suferi emoțional, indiferent de câte sarcini fără probleme a avut înainte sau de cum s-a adaptat rolului de mamă. O mare parte dintre femei au simptome de modificare a dispoziției în primele două săptămâni după naștere. Totuși la femeile cu tristețe postpartum, schimbările de dispoziție, insomnia, sentimentul de copleșire și agitația dispar în următoarele două săptămaâni. Cu toate acestea 1 din 8 femei dezvoltă depresie postpartum de lungă durată în săptămânile și lunile de după naștere. Modificările hormonale și durerea cauzată de avortul spontan sau de nașterea unui făt mort, pot declanșa de asemenea depresie postpartum la majoritatea persoanelor. Depresia postpartum face dificilă funcționarea femeii și afecteaza îngrijirea copilului și formarea atașamentului cu acesta. Bebelușii mamelor depresive au tendința de a fi mai puțin atașați de mamele lor și mai înceți în comportament, limbaj și dezvoltarea mentală. Fără un tratament corespunzător, depresia post partum poate dura aproximativ 7 luni și poate continua peste un an. Tratamentul prompt este important atât pentru mamă cât și pentru copil. Cu cât tratamentul este început mai devreme, cu atât recuperarea este mai rapidă, scăzând șansele de repetare a depresiei, iar dezvoltarea copilului este mai puțin afectată de boala mamei.

În cazuri rare poate apărea psihoza postpartum, atunci când o femeie cu depresie postpartum dezvoltă simptome psihotice care o pot pune în pericol atât pe pacientă, cât și pe cei din jur.

Cauzele apariției depresiei postpartum

• modificările hormonale: care apar după naștere;
• depresia anterioară nașterii;
• persoana suferă de tulburarea bipolară;
• absența sprijinului partenerului, familiei și prietenilor.

Simptome

• tristețe;
• iritabilitate;
• plânge ușor;
• lipsa de speranță;
• sentimente copleșitoare;
• modificări de dispoziție*;
• sentiment de gol interior;
• insomnie: chiar și atunci când copilul doarme;
• anxietate severă: o stare puternică de neliniște;
• absența plăcerii față de toate activitățile zilnice;
• modificări în greutate: scăderea greutății și a apetitului;
• lentoare psihomotorie: modificarea limbajului și a mersului;
• senzația de oboseală, epuizare sau scăderea energiei;
• sentimente de lipsa de valoare și vinovăție;
• dificultăți de concentrare și de a lua decizii;
• idei de sinucidere: de a-și face rău sau de a răni bebelușul.

*Modificările de dispoziție ating adesea un punct maxim în ziua a patra după naștere și dispar în mai puțin de 2 săptămâni, după ce modificările hormonale se atenuează. Majoritatea femeilor au temporar depresie medie alternând cu stări de fericire după naștere. Simptomele generale pot atinge un vârf după o creștere continuă de 3-4 luni.

Prevenirea depresiei postpartum

Depresia postpartum este o condiție medicală nu un semn de slăbiciune. Este bine ca femeia să fie sinceră și să comunice cu cei din jur despre simptomele sale. Astfel se poate forma o echipă împreună cu partenerul, familia, prietenii și psihoterapeutul pentru tratarea simptomelor acestei afecțiuni. Pentru minimalizarea efectelor modificărilor hormonale postpartum și a stresului, este importanta menținerea unui echilibru al minții și al corpului:

1. Programați vizite și ieșiri cu partenerul, prietenii și familia, care vă pot suna regulat pentru a vă oferi sprijin. Izolarea hrănește depresia mai ales când se asociază cu stresul îngrijirii unui nou-născut.
2. Mențineți o dietă echilibrată: atunci când apetitul este redus, se recomandă mai multe gustări de-a lungul unei zile. Folosirea unor suplimente nutriționale sunt de ajutor pentru menținerea energiei.
3. Exerciții fizice regulate, cum ar fi mersul pe jos. Mișcarea crește buna dispozitie.
4. Profitați de razele solare cât mai mult timp posibil: țineți draperiile deschise și ieșiți în aer liber cât mai des.
5. Evitați alcoolul, cofeina și alte droguri sau medicamente, dacă nu au fost prescrise de către medic.
6. Solicitați ajutorul pentru prepararea hranei și realizarea altor sarcini în casă. Familia și prietenii sunt deseori fericiți să ajute o mamă cu un nou-născut, iar proaspăta mămică trebuie să doarmă suficient, să mănânce sănătos, să facă exerciții fizice și să obțină cât mai mult sprijin.
7. Evitați suprasolicitarea: se recomandă cât mai multă odihnă și somn. Oboseala poate crește depresia.
8. Participați la un grup de suport pentru proaspete mămici. Nimeni nu poate înțelege mai bine și oferi suport decât alte femei care trec prin aceleași încercări.
9. Solicitați ajutorul medicului sau al psihoterapeutului atunci când apar simptomele care necesita tratament. Monitorizarea strictă este necesară atunci când femeia este îngrijorată de apariția depresiei postpartum, este bine ca primul control după naștere să fie după 3-4 săptămâni și nu după 6 săptămâni. Femeile cu istoric de depresie sau depresie postpartum pot începe consilierea sau terapia suportivă înainte de naștere (majoritatea încep chiar cu câteva luni înainte), iar după poate începe un tratament cu medicamente antidepresive pentru prevenirea depresiei. Atunci când depresia apare în timpul sarcinii este necesar să continuați tratamentul antidepresiv atât în timpul sarcinii, cât și în perioada postpartum.

Potențialul pentru violență domestică poate crește în timpul sarcinii sau în timpul adaptării cuplului la nou-născut. Dacă partenerul este violent sau abuziv emoțional, mama și copilul prezintă un risc fizic, crescând astfel și riscul pentru depresie postpartum. În aceste condiții este crucială protejarea mamei și a copilului prin solicitarea de ajutor și sprijin.

Tratament

Tratamentul timpuriu al depresiei postpartum este important atât pentru mama cât și pentru dezvoltarea copilului.

Consiliere interpersonală

Consiliere și psihoterapie suportivă

Psihoterapie cognitiv-comportamentală

Medicație

________________________________________________________________

Depresia reactivă este acea tulburare care apare atunci când ne confruntăm cu dificultățile vieții: conflictul cu un superior ierarhic, cu soțul/soția, copii, pierderea unui loc de muncă, pierderea unei ființe dragi, exil, singurătate.

Surmenajul și un regim alimentar prea sever pot declanșa de asemenea o depresie. Depresia reactivă este cel mai comun tip de depresie. Adesea este declanșată de un eveniment traumatic, dificil sau stresant al vieții, iar persoanele afectate se simt rău, au un tonus scăzut, sunt nervoase, anxioase sau chiar furioase. Acest tip de depresie mai poate apărea după o perioadă prelungită de stres și chiar la mult timp după sfârșitul acestei perioade. Cauzele variază enorm de la o persoană la alta, fiind vorba uneori de schimbarea locuinței sau de pierderea unui părinte în copilărie până la incapacitatea de a realiza ceva o lungă perioadă de timp, o pierdere grea sau un divorț.

Alexandru, 27 de ani, masterand, povestește cum: După decesul tatălui meu, am intrat într-o stare profundă de tristețe. Am fost foarte apropiat de tatăl meu și dispariția lui m-a marcat profund. Am încercat să îmi modific obiceiurile, iar prietenii și familia m-au susținut, dar nimic nu funcționa.

Depresia majoră

Depresia de intensitate nevrotică

Depresia de intensitate psihotică

Depresia mascată

Tulburările afective sezoniere se referă la depresia care apare ca urmare a modificării luminozității ambiante și a schimbărilor atmosferice (depresia de primăvară, depresia de iarnă).

Note suplimentare:

Atunci când o tulburare depresivă apare împreună cu o suferință somatică, sunt câteva explicații posibile:

• suferința medicală generală provoacă în mod biologic depresie: hipotiroidia;
• suferința somatică declanșează depresia la persoanele care sunt vulnerabile genetic boala Cushing poate precipita un episod depresiv major;
• suferința somatică produce psihologic depresia: persoana care diagnosticată cu cancer devine depresivă în mod reactiv, ca reacție la diagnostic, la durere și la invaliditate;
• suferința somatică și depresia nu sunt corelate, sunt independente.

Resurse utile:

Depresia – Boala secolului în care trăim

Când ajungi să-ţi fi tu însuţi o povară,
Când puteri de neînţeles te-apasă greu,
Când pe crengi sunt numai flori de primăvară
Iar din tine frunze moarte cad mereu. Thomas Szasz

Dacă în urma lecturării celor scrise mai sus considerați că suferiți de depresie, îmi puteți lăsa un mesaj pentru a îmi adresa o întrebare sau poate pentru a cere o recomandare, îndrumare sau pentru a face o programare pentru a începe psihoterapia.