Personalitatea jucătorului de şah

Structura psihologică a jucătorului de şah

Încercând să analizeze structura psihologică a jucătorilor de şah, maestrul englez C.O.D`Alexander ajunge la concluzia că există trei categorii principale de practicanţi ai acestui joc: sociali, obsesivi şi profesioniști.

Jucătorul social

Pentru prima categorie, şahul este un mijloc de canalizare a energiilor, de recreare, de deconectare. El îl citează pe psihologul dr. Peter Watson: „Maestrul britanic Stuart Milner-Barry mi-a povestit că atunci când fizicianul rus Piotr Kapitza lucra în laboratorul Cavendish de la Institutul Rutherford, el adesea intra în camera lui Milner-Barry într-o stare de istovire şi îi cerea să joace împreună o partidă de şah, întrucât se simţea frustrat de o problemă de cercetare. Şi eu, explică psihologul, am avut experienţe asemănătoare în cercetările mele. S-ar părea că o sarcină intelectuală la fel de solicitantă, dar total diferită poate permite depăşirea unei blocări fără a risipi energia mentală necesară pentru rezolvarea unei probleme.”

Îi putem lua ca şi exemplu pe celebrii Sherlok Holmes şi Dr. Watson. Jucătorului social, şahul îi permite de asemenea să-şi elibereze unele „instincte agresive pe care le poate avea din abundenţă”. Unui astfel de jucător îi place să facă planuri : „Sherlock Holmes, şi ce bun jucător de şah ar fi fost!”, explică într-una din cărţi: “Amberley excela în şah şi Watson este semnul unei minţi combinative”. O observaţie corectă deşi în loc de minte combinativă ar fi putut spune ,,un bun creator de planuri”. În toate aceste cazuri, şahul este un joc. Jucătorul social îşi exercită puterile într-un domeniu dificil şi suficient de absorbant pentru ai angaja întreaga atenţie, dar fără a-i implica responsabilităţile şi anxietăţile vieţii reale.

Jucătorul obsesiv

Pentru acest jucător indiferent dacă e slab sau puternic, şahul nu mai e un joc ci un substitut al vieţii. El evadează din lumea complicaţiilor umane în universul mai restrâns al şahului. Câteodată oamenii spun că şahul a ruinat cariera cuiva sau că a consumat atât de mult timp pentru a juca încât nu a mai reuşit în restul vieţii. Acest fel de a gândi pune însă căruţa înaintea cailor. Nu şahul i-a provocat eşecul, slăbiciunea lui l-a îndreptat în mod obsesiv spre şah. Imaginarul Lujin din romanul lui Nabokov „Apărarea Lujin” este un bun exemplu de jucător obsesiv. Totuşi, maestrul de şah nu este tipic pentru această categorie. Maestrul care joacă cu succes are un motiv practic puternic pentru a da prioritate şahului. Jucătorul care nu obţine succese şi continuă să joace este prototipul acestui grup.

Jucătorul profesionist

În ceea ce-i priveşte pe jucătorii profesionişti autorul susține că „profesionalistul din ţările occidentale este mai mult un individual, un rebel, un artist cu tempe­rament; efortul intelectual şi de voinţă pentru a deveni maestru capabil de succese i-ar fi permis să obţină succese şi în alte profesii. Dar aceşti profesionalişti au în ei fie ceva din dragostea obsesivă pentru şah din a doua grupă, fie dorinţa de a evita reţeaua de obligaţii profesionale şi sociale implicate de o carieră obişnuită. La Fischer s-au manifestat ambele caracteristici în forme extreme”.

       Alexander îi combate pe cei ce susţin că șahul profesionist ar implica riscuri mai mari în domeniul sănătăţii. El consideră că referinţele pe care le face Steinitz, care a declarat că ar putea juca o partidă cu Dumnezeu, dându-i înainte piese, nu sunt semnificative. Steinitz era atunci bătrân şi bolnav, cu un an înainte de a muri. Oricum, nu există nici un fel de date statistice care să ateste că incidenţa bolilor mentale în rândurile şahiştilor ar fi mai mare decât în alte grupuri comparabile.

Pentru servicii de psihologie sportivă mă puteți contacta prin intermediul formularului de contact.

Resurse utile:

Chess Page

Play Chess

În categoria Adolescenți, Adulți, Copii, Părinți | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Pendulul AGRESIVITĂȚII între bine și rău

Într-un fel, agresivitatea este, până la un punct al evoluției, o componentă înăscută a ființei umane, generată de lupta pentru existență și pentru conservarea speciei. Imaginea ei poate fi comparată cu aceea a lui Ianus, zeul cu doua fețe, una jovială și senină și alta crudă și amenințătoare.  Întrebuințată în scopuri benefice, agresivitatea devine o energie pozitivă, care ne ajută în lupta pentru reușită. Dacă o ignorăm sau o înăbușim se poate transforma într-o reacție distructivă care se exprimă mai ales prin forță.

Uneori putem fi victime, alteori agresori

În societățile tradiționale, agresivitatea era controlată și stăpânită prin evenimenete special programate (sărbatori, carnavaluri, ritualuri etc.) care aveau rolul de supape de siguranță. Indivizii aveau astfel ocazia să-și exteriorizeze agresivitatea acumulată în forme acceptate social. Strămoșii noștri au intuit că permanenta reprimare a acestei forțe, fără a-i acorda momente de manifestare, poate conduce la tot ce-i mai rău. Când societatea pierde capacitatea de a integra  violența, riscă să fie absorbită în ea.

Societatea contemporană se confruntă tot mai mult, în ultimile decenii, cu agresivitatea și violența. Formele de manifestare a comportamentului agresiv sunt tot mai diverse și mai nuanțate: de la indiferență și agresiune verbală până la omucidere sau sinucidere, dar scopul lor este comun și anume distrugerea. Stresul cotidian, competiția, nesiguranța locului de munca, lipsa banilor, timiditatea etc. sunt tot atâția factori care ne alimentează agresivitatea. Cine nu a încercat niciodată să țipe la cineva sau cine nu a fost tentat niciodată să lovească pe cineva? Toți suntem implicați uneori în situații mai mult sau mai puțin violente; uneori suntem agresori, alteori suntem agresați.
Fiecare dintre noi, conștient sau nu, tinde să se debaraseze de aceste pulsiuni agresive cu tendință cumulativă. Nu rare sunt cazurile în care, fără motive obiective, împingem pe cineva într-un autobuz aglomerat sau ridicăm tonul la o vânzătoare sau ne certăm cu cei apropiați… Toate acestea sunt mai mult sau mai puțin pretexte pentru a scăpa de propria agresivitate care a depășit cu mult limita de toleranță. Atunci soluția este de ataca pentru a ne proteja.

Actul sexual poate fi considerat, la originea sa, și ca o formă de descărcare a agresivității.
Cu timpul, acest comportament a fost modelat cultural, pus sub controlul conștinței și al legilor socio-morale. Totuși, prin forța sa extraordinară, comportamentul sexual poate îmbraca uneori nuanțe relativ violente, în care forța fizică se îmbină armonios cu tandrețea și gingășia (excludem cazurile patologice care presupun alte coordonate de investigație).
Uneori gesturi din preludiul amoros al bărbatului (mușcături, îmbrățisări brutale etc.) reprezintă un excitant foarte puternic pentru femeie, dar și pentru bărbat, care în acest fel își manifestă agresivitatea. Dorința de posesie odată declanșată trebuie și finalizată, în caz contrar ea devine o serioasă sursă de frustrare și implicit de potențare a agresivității care se poate converti în violență fizică sau verbală, situațională, în umilință sau pedeapsă.

În căsnicie lupta dintre sexe poate lua uneori accente dramatice, ca în cazul cuplului Irina și Radu, care ne-a reținut atenția pentru acest subiect. Acum 9 ani s-au căsătorit pe ascuns. Ea avea 20 de ani și era studentă la filologie, iar el avea 25 de ani, terminase Facultatea de Drept și fusese repartizat la un tribunal militar. Erau tineri, îndrăgostiți și păreau cuplul cel mai fericit din lume. Treptat armonia dispare și personalitățile lor puternice încep să se confrunte. Irina dorea să fie liberă, apreciată și respectată, dar și iubită și protejată. Radu era foarte ocupat, profesia îi răpea tot timpul. Micile conflicte iau amploare, violența verbală e completată cu una fizică. Odată s-a năpustit asupra ei cu cuțitul, iar ea s-a gândit să îl omoare cu o foarfecă. Frecvent își măsurau forțele pentru a vedea cine este mai puternic. Radu nu mai suporta competiția și încerca să o supună complet. Nici măcar în menaj nu îi mai îngăduia vreo libertate. Explicația notorie era că ea trebuia să renunțe la încăpățânare. Constrânsă de situație (mai ales de forța fizică) Irina se supune, o perioadă, pentru ca în final, după o tentativă de sinucidere, să divorțeze și să își refacă viața lângă o persoană sensibilă, care i-a înțeles suferința.

Este evident că Radu și Irina sunt două structuri diferite de personalitate, care nu pot conviețui împreună. Mai mult, lipsa de comunicare afectivă și sexuală (după cum mărturisește Irina) amplifică incomptibilitatea dintre cei doi, punându-i într-o poziție de forță unul față de altul. Faptul că ea a fost obligată să se supună autorității soțului a fost imposibil de suportat. Efortul de a-și reprima nemulțumirea s-a deplasat dincolo de limita firească și s-a întors asupra ei, transformându-se într-o atitudine autodistructivă. Dorea o schimbare, dar prejudecățile izvorâte din educația primită în familie au întârziat ruperea acestei relații.

Cum să îmblânzim agesivitatea

Agresivitatea poate fi evitată? Categoric da! Cu următorul arsenal de luptă poți îmblânzi atât propria ta agresivitate, cât și pe a celorlalți:

  • Concentrează-ți atenția spre o persoană dragă sau spre împrejurări care îți pot produce bucurie.
  • Poți prin autosugestie, să îți induci o bună dispoziție repetând în gând sunt calm, sunt relaxat, mă simt bine, sunt vesel etc.
  • Vorbește calm și prietenește cu ceilalți, acceptând și punctul lor de vedere.
  • Gestica să fie plină de bunăvoință: o strângere de mană, o privire surâzătoare pot fi uneori suficiente pentru a diminua o stare tensională.
  • Nu lăsa frica să pună stăpânire pe tine; păstrează-ți echilibrul și stăpânirea de sine.
  • Fii calm și distant față de o persoană agresivă; prin comportamentul său excesiv, aceasta are obiceiul să îi intimideze pe ceilalți.
  • Evită emisiunile tv și filmele cu scene de violență și de groază care stimulează agresivitatea (activarea repetată a unui stimul fiziologic conduce la antrenarea sa) și incită la experimentarea ei în fapt.
  • Practică sportul sub orice formă; pe lângă rolul său benefic asupra organismului, sportul este un mod eficient de descărcare a agresivității.

America de Nord ocupă locul I din lume la toate formele de patologie a relațiilor interumane (violuri, criminalitate, perversiuni sexuale, droguri, incitare la violență etc.)

Rata criminalității în Europa de Est este dublă față de celelalte țări ale continentului.

În Marea Britanie și Statele Unite 23% din totalitatea crimelor familiale reprezintă uciderea sotului.

În lume, numărul bărbaților care se sinucid este cu mult mai mare decât cel al femeilor.

În țările dezvoltate, din 100 de toxicomani 70% sunt adolescenți și copii sub 20 de ani.

În categoria Adolescenți, Adulți, Părinți, Psihologie clinică, Vârstnici | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu