În adolescență tinerii trec prin diverse schimbări hormonale, fiziologice și de mentalitate, care îi fac irascibili, încăpățânați și greu de controlat. Adevărul potrivit căruia micuții au crescut și se află în pragul maturității nu este ușor de acceptat de părinții care ar vrea să prelungească pe cât posibil perioada copilăriei.
Adolescenții privesc această etapă ca o perioadă a tuturor posibilităților, iar privirile dezaprobatoare ale părinților fac mai mult rău decât bine. Părintele trebuie să îi ofere adolescentului o iluzie a libertății. Să îi expună ambele fațete ale acțiunilor sale și să încheie spunându-i că el este cel care decide. În relația părinte-copil trebuie să existe mereu limite prestabilite. Există căi prin care tranziția de la copilărie la maturitate poate fi ușurată:
1. Respectul – Nimic nu irită mai mult un tânăr decât atunci când este tratat precum un copil, deoarece în concepția sa această etapă a trecut deja. Un asftel de comportament nu face decât să transmită un mesaj puternic conform căruia adolescentului nu i se acordă suficientă încredere.
2. Încrederea – Arătați-i că aveți încredere în el și în hotărârile sale și evitați să fiți suspicioși în legătură cu fiecare decizie pe care o ia. Dacă vă bazați numai pe suspiciune, tânărul va tinde să folosească acest lucru pentru a vă manipula.
3. Disciplina – Majoritatea adolescenților preferă să existe o autoritate în viața lor și limite care să determine ceea ce pot face și ce nu. Familia este locul în care copilul vine pentru prima dată în contact cu regulile comportamentale și cu rezultatele încălcării lor.
4. Flexibilitatea – Încercați să ajungeți la un compromis cu adolescentul. Alegerile vestimentare și muzicale impun o acceptare resemnată din partea părinților. Însă lipsa de respect sau întâmplările petrecute sub impulsul nervilor trebuie controlate și stăpânite de părinți.
5. Îndrumare – Niciodată să nu uitați că reprezentați cel mai important model din viața copilului, chiar dacă în timpul adolescenței lucrurile par să stea altfel.
6. Despărțirea – Cel mai greu lucru pentru un părinte este să-și vadă copilul făcând greșeli evitabile. Uneori cel mai bun lucru pe care un părinte îl poate face este să îl lase în pace pe copil, asigurându-i sprijin dacă acesta solicită și având încredere că tot ceea ce a încercat să îl învețe de-a lungul anilor a avut rezultate.
7. Afecțiunea – Chiar dacă încearcă din greu să arate și să se comporte ca niște adulți, acest lucru nu înseamnă că tinerii nu au nevoie de afecțiune.
Părinții trebuie să știe că încrederea și afecțiunea sunt esențiale în păstrarea relației cu tânărul.
