Terra π

Pentru a-ți ajuta copilul să își dezvolte o personalitate armonioasă, trebuie să îl susții în formarea unor noi comportamente și atitudini, care să îi permită să se adapteze într-un mod activ la cerințele mediului din care face parte. Personalitatea este modul diferit de a gândi, de a simți și de a se comporta, al fiecărei persoane și începe să se formeze încă de la vârstele școlare mici și se consolidează în perioada adolescenței.

La vârstele școlare mici, perioada cuprinsă între 6 și 11 ani, un rol important în evoluția personalității copiilor îl joacă școala și învățarea, prin cerințele pe care acestea le impun. Acesta este momentul în care el descoperă importanța nevoilor, intereselor, preferințelor și a aptitudinilor pentru obținerea unor rezultate cât mai bune la școală și ulterior în activitatea lui. Un rol foarte important, pentru evoluția copilului, îl joacă și dezvoltarea relațiilor de prietenie cu cei de aceași vârstă, care poartă cu sine caracteristicile și provocările lor, printre care  îmbogățirea cunoștințelor și a modului în care sunt interepretate noile experințe (cum este mai bine să procedeze în diverse situații sociale). Relațiile de prietenie poartă amprenta vieții sociale în ansamblul ei, dar și a vieții școlare și familiale. Elementele cu care fac cunoștință copii în aceste relații duc la conformizarea și umanizarea comportamentului lor în viața socială, iar elementele înteținute de influența familiei și școlară formează un stil propriu de comportament.

Copilul conștientizează și raportează relațiile sale cu familia la alte cazuri din care fac parte colegii sau prietenii. El percepe mai degrabă nuanțele comportamentale și afective. Pentru devoltarea personalității copilului sunt semnificative relațiile afective pozitive de acceptare și căldură ale părinților și dimpotrivă atitudinea de respingere, care se manifestă prin ostilitate și autoritate brutală. Între aceste atitudini se impun două forme care constă în lipsă de interes față de activitatea copilului sau control sever, exagerat. Lucrurile se complică în mod cert atunci când părinții manifestă atitudini diferite față de copil și nu reușesc să se pună de acord asupra modului de educație al acestuia.

Părinții afectuoși. Relațiile afectuoase dintre copil și părinți, ca și dintre aceștia, duc la efecte relativ pozitive. Părinții care de obicei exercită un control lejer sau activ intens, măresc dependența copiilor față de ei. Copii care fac parte din aceste familii sunt de obicei mai puțin prietenoși și creativi, mai dependenți de alții și cu o maturizare mai lentă. De asemenea, în situațiile în care se manifestă constant acceptarea și căldura parentală, copii au o stimă de sine crescută, încredere, echilibru și sunt mult mai bine adaptați.

În familiile în care acceptarea și căldura sunt asociate cu un control lejer sau cu o neglijență, copii pot deveni dezordonați, necompetitivi, neadaptați.

Cele mai bune rezultate le obțin copii ai căror părinți au o atitudine clară, manifestă atenție la autonomia copilului și exercită un control echilibrat și constant.

Părinții ostili pot determina la copii conformism, încredere redusă în forțele proprii, teamă, timiditate, sentimente profunde culpabilitate și revoltă de sine, cu posibile tendințe nevrotice. De asemenea, părinții ostili, neglijenți facilitează la copil intsalarea agresivității, durității, neglijenței, impuslivității, care pot evolua către delicvența juvenilă. Situațiile de tensiune și autoritate excesivă îi fac pe copii să se simtă inferiori și au adesea dificultăți în a da și a primi afecțiune de la alte persoane, se simt izolați și nefericiți, vinovați și depresivi și au reacții defensive.

Copilul crescut de un singur părinte sau atunci când unul dintre părinți manifestă indiferență față de copil, manifestă efecte negative în planul personalității.

Absența prea mare a tatălui, pentru băieți duce la o efeminizare a comportamentului, fiind adesea mai posesivi cu persoanele de sex opus, iar pentru fete la o oarecare nesiguranță, dificultăți în stabilirea de relații finite cu sexul opus, nevrotism, anxietate și disconfort în relații cu tinerii.

Absența prea mare a mamei sau când aceasta nu este implicată în control și cooperare acceptată de copii aceștia, mai ales băieții devin nesiguri, manifestă conduite antisociale, agresivitate crescută și tendințe delicvente.

Modul în care se manifestă relațiile din familie au un rol important și în formarea conștiinței de sine a copilului, ca element semnificativ în echilibrul personal al viitorului adult.