Terra π

Culoarea izvorăște din lumină, care este o formă de energie electromagnetică.

Suntem permanent și total înconjurați de unde de energie electromagnetică (care călatoresc prin univers cu o viteză incredibilă), fiecare având o anumita lungime de undă și o anumită viteză de vibrație (frecvența). Aceste unde alcătuiesc spectrul electromagnetic din care lumina (și implicit culorile) reprezintă doar o mică parte, alăturându-se razelor Gamma, razelor X, razelor ultraviolete, razelor infraroșii, microundelor, undelor radio și TV, etc.

 Dacă ne putem imagina lumina călătorind în unde ca valurile unui ocean, aceste valuri ar avea proprietățile de frecvență și lungime de undă.

  Frecvența unei unde este dată de numărul complet de unde care trec printr-un punct în fiecare secundă și se măsoară în cicli pe secundă. Spre exemplu, valurile înalte de 10 m ale unui ocean care se lovesc de țărm la fiecare 5 secunde au o frecvență de 5, în timp ce valurile de 10 m ale unui ocean care se lovesc de țărm la fiecare 10 secunde au o frecvență de 10. Cu cât mai frecvente sunt valurile, cu atât mai înaltă este frecvența. Deci cu cât mai înaltă este frecvența unei culori, cu atât mai aproape sunt valurile undei energiei (au lungimea de undă mai mică).

Roșul are o frecvență de aproximativ 430 trillioane de vibrații pe secundă, în timp ce violetul are o frecvență mult mai mare. Fiecare undă violetă trece printr-un punct mult mai repede decât fiecare undă roșie.

violet, indigo, albastru

galben, orange, roșu

Cantitatea de energie dintr-o undă luminoasă este direct proporțională cu frecvența sa, astfel încât, o undă luminoasă cu o frecvență mai mare are o energie mai înaltă decât o undă luminoasă de joasă frecvență.

este distanța străbătută de o undă într-un timp egal cu o perioadă T. Revenind la exemplul anterior cu valurile oceanului, putem defini lungimea de undă ca distanța dintre 2 valuri succesive calculată atunci când trec prin același punct. Într-un ocean plin de valuri care sunt la 10 metri distanță unele de celelalte, putem spune că lungimea de undă este de 10 metri, iar într-un ocean cu valuri care se află la 30 de metri distanță unele de celelalte lungimea de undă va fi de 30 de metri. Cu cât mai mare e distanța care separă două valuri, cu atât lungimea de undă va fi mai joasă. Același lucru se aplica si luminii. Rosul are o lungime de unda de 700 nanometri (o unda strabate doar 7 zeci de milionimi dintr-un metru) in timp ce violetul are o lungime de unda mai joasa (fiecare unda violet vastrabate o distanta mai mare).

constă în curcubeu (ROGVAIV: roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet). Cele 7 culori ale spectrului au fiecare lungimi de undă și frecvențe diferite. Roșul este la capătul cel mai de jos al spectrului, având o lungime de undă mare, dar o frecvență mică, în timp ce violetul se află la capătul superior, având o lungime de undă mai mică dar o frecvență înaltă.

Aceste 7 culori devin vizibile când în fața unei raze de soare este plasată o prismă. Când lumina trece prin prismă, ea se divide în cele 7 culori prin fenomenul de refracție. Refracția este cauzată de schimbările de viteză pe care le suportă o undă luminoasă atunci când schimbă mediul. Lungimile de undă și frecvențele diferite ale culorilor fac ca ele să se separe și să devină vizibile când traverseaza o prismă. Prin fenomenul de refracție, raza luminoasă care trece printr-o prismă se divide în cele 7 culori ale spectrului solar.

Oamenii pot vedea o mare varietate de nuanțe. Retina noastră are în componența sa 3 tipuri de receptori ai culorii sub forma de conuri care nu pot detecta decât 3 din aceste culori: culorile primare (roșu, verde și albastru). Aceste 3 culori sunt însă amestecate în proporții diferite, creând toate celelalte culori pe care noi le vedem. Când lumina cade asupra oricarui obiect colorat, acesta va absorbi doar acele lungimi de undă care corespund structurii sale atomice. Restul lungimilor de undă se vor reflecta, dând obiectului culoarea pe care noi o vedem. Astfel, culoarea unui obiect este un indiciu clar asupra structurii atomice a obiectului respectiv. În retină, ele vor fi convertite în impulsuri electrice care vor fi trimise către creier, unde vor fi decodificate.

Cum se pot vedea culorile? Lumina este condiția care ne ajută să percepem ceva din punct de vedere vizual. În întuneric deplin, nu vedem nimic, cu atât mai puțin culorile. Întrucât fiecare entitate are o anumită construcție moleculară, anumite culori sunt absorbite iar altele sunt reflectate. Razele luminoase reflectate ajung la retină care are în componența sa mai multe tipuri de celule receptoare, celule cu conuri și celule cu bastonașe. Celulele cu bastonașe sunt răspunzătoare doar de distingerea luminozității, ele ne pot da indicii în obscuritate și pe întuneric când percepem totul într-un vag ton albastrui. Celulele cu conuri sunt cele care fac posibile formarea senzațiilor de culoare și sunt de trei tipuri, corespunzătoare celor trei culori primare: roșu, verde și albastru. În retină, razele luminoase vor fi convertite în impulsuri electrice care vor fi trimise către creier, unde vor fi decodificate, făcându-se analiza și sinteza lor. Stimularea egală a celor trei tipuri de celule cu conuri este răspunzătoare de formarea senzației de alb, stimulările inegale a lor duc la formarea diferitelor și numeroaselor senzații cromatice, iar lipsa stimulării coincide cu senzația de negru.

Faptul că culorile ne influențează este indubitabil. Semnificația culorilor a fost cercetată și rezultatele au fost utilizate în merchandizing, vânzare, decorarea casei, crearea mediului de lucru, industrie, cultivarea plantelor, nutriție, fizică, fiziologie, psihologie și artă.

Cercetările din practica medicală convențională dovedesc posibilitatea utilizării luminii în scop terapeutic. Majoritatea persoanelor sunt sceptice față de efectele cromoterapiei, deși, unii profesioniști fac apel la culoare în anumite tratamente. De exemplu, copiii prematuri cu icter sunt tratați cu ajutorul unei reacții chimice declanșată prin expunerea timp de câteva zile la lumină albastră. Relația dintre lumina albastră și icter începe să fie bine înțeleasă din punct de vedere științific. (Kaiser, 1984) Acestea sunt doar o parte din studiile, cercetările și articolele publicate pe această temă: studiul lui Vreman Light-emitting diodes: a novel light source for phototherapy, Creamer and McGregor de la St John’s Institute of Dermatology, London UK au publicat un articol în ianuarie 1998, intitulat Photo (chemo) therapy: advances for systemic or cutaneous diseases; Griffiths de la University of Manchester, UK, a publicat în iulie 1998 articolul Novel therapeutic approaches to psoriasis; în octombrie 1998, The Archives of General Psychiatry a adaugat 4 articole despre terapia prin lumină.

Cercetări in domeniul psihologiei. În studiul culorii și luminii mediului înconjurător condus de profesorul de arte vizuale Harry Wohlfarth şi Catharine Sam de la University of Alberta, a fost modificată culoarea mediului a 14 copii între 8 şi 14 ani cu severe handicapuri şi tulburări comportamentale. El a dispus interschimbarea nuanţelor de galben şi albastru cu portocaliu, alb, bej şi maro şi înlocuirea luminii fluorescente cu unele cu spectru total. După o schimbare de culoare şi luminozitate, comportamentul agresiv al copiilor s-a diminuat şi presiunea sângelui a scăzut. Interesant a fost că aceleaşi efecte s-au înregistrat şi la copiii orbi şi la cei cu vedere normală. Acest fapt sugerează că energiile colorate acţioneaza pe căi care depăşesc vederea. O ipoteză ar fi că neurotransmiţătorii din ochi transmit informaţia despre lumină la creier chiar şi în absenţa vederii şi că această informaţie eliberează un hormon din hipotalamus care are numeroase efecte asupra dispoziţiei, clarităţii mentale şi nivelului de energie.

        Rose H. Alschuler şi Berta Weiss Hattwick au avut studiat desenele copiilor mici o lungă perioadă de timp după care au concluzionat că: uzul frecvent al culorii albastru implică autocontrolul şi reprimarea emoţiilor, roşul dezvăluie exprimarea neinhibată, galben se asociază cu infantilismul şi dependenţa, verde exprimă echilibru şi puţine impulsuri emoţionale, o natură simplă şi necomplicată. Într-un studiu similar, Atsushi Asari defineşte semnificaţiile a 12 culori şi 17 combinaţii de culori printr-o metodă asemănătoare cu cea a lui Alschuler şi Hattwick . Cele două studii au găsit un acord deosebit în ceea ce priveşte semnificaţiile acordate culorii purpuriu, asociate cu boala sau moartea.

          În linii mari, tonurile din zona roşu al sistemului primar al culorilor sunt numite calde, în timp ce acelea din zonele verde şi albastru sunt numite reci. Aceşti termeni sunt mai curând relativi decât absoluţi. Faber Birren defineşte această trăsătură a culorilor prin asocierea lor cu 2 stări: culorile calde sunt active şi excitante (tonurile de roşu), iar cele reci sunt pasive şi calmante (albastru, violet, verde). De asemenea, el susţine că culorile luminoase sunt active, în timp ce acelea întunecate sunt pasive. Cercetătorii moderni japonezi au evidenţiat cu precizie aceasta. De exemplu, Choku Akashi, 1986, a demonstrat prin rezultatele cercetărilor sale că roşul e adesea perceput ca fiind activ şi poate fi corelat în anumite circumstanţe cu agresivitatea. În contrast cu culorile calde, cele reci sunt inactive şi pasive. Faber Birren menţiona că diviziunea spectrului în culori calde şi reci poate fi legată de personalitatea umană. Căldura şi răceala sunt calităţi dinamice, căldura semnificând contactul cu mediul, iar răceala, retragerea în sine. Persoanele extrovertite iubesc culorile în general şi le preferă pe cele calde în particular, iar persoanele introvertite nu sunt prea entuziasmate de culoare şi preferă culorile reci. Emoţional vorbind, roşul excită, albastrul calmează. Această complementaritate există şi la nivel fizic şi fiziologic. Culorile roşii tind să crească tensiunea musculară, să stimuleze sistemul nervos autonom, în timp ce verdele şi albastrul relaxează tensiunea. Aceste conexiuni directe există între creier şi corp, reacţiile având loc independent de gândire sau deliberare. (Birren, 1955)
Jaensch a descoperit că oamenii pot fi grupaţi în două categorii: cei care sunt mai sensibili la capătul cald al spectrului solar şi cei care sunt mai sensibili la cel rece. Subiecţii dominaţi de culorile calde sunt caracterizaţi de o relaţie mai intimă cu lumea perceptibilă vizual, fiind deschişi şi receptivi la influenţele exterioare. Ei par să  îşi facă loc cu mai multă uşurinţă în mediul social. Viaţa lor emoţională este caracterizată de sentimente clade, sugestibilitate şi stări afective puternice. Toate funcţiile mentale sunt integrate rapid. În relaţia subiect-obiect accentul este pus pe obiect. Subiecţii dominaţi de culorile reci au o atitudine de detaşare şi de respingere faţă de lumea exterioară. Ei găsesc că e dificil să se adapteze noilor circumstanţe şi să se exprime liber. Din punct de vedere emoţional ei sunt reci şi rezervaţi. În relaţia obiect-subiect accentul cade pe subiect. (Dr. Maria Rickers-Ovsiankina, In Faber Birren Color Psychology and Color Therapy)

 În linii mari, tonurile din zona roşu al sistemului primar al culorilor sunt numite calde, în timp ce acelea din zonele verde şi albastru sunt numite reci. Aceşti termeni sunt mai curând relativi decât absoluţi. Faber Birren defineşte această trăsătură a culorilor prin asocierea lor cu 2 stări: culorile calde sunt active şi excitante (tonurile de roşu), iar cele reci sunt pasive şi calmante (albastru, violet, verde). De asemenea, el susţine că culorile luminoase sunt active, în timp ce acelea întunecate sunt pasive. Cercetătorii moderni japonezi au evidenţiat cu precizie aceasta. De exemplu, Choku Akashi, 1986, a demonstrat prin rezultatele cercetărilor sale că roşul e adesea perceput ca fiind activ şi poate fi corelat în anumite circumstanţe cu agresivitatea. În contrast cu culorile calde, cele reci sunt inactive şi pasive. Faber Birren menţiona că diviziunea spectrului în culori calde şi reci poate fi legată de personalitatea umană. Căldura şi răceala sunt calităţi dinamice, căldura semnificând contactul cu mediul, iar răceala, retragerea în sine. Persoanele extrovertite iubesc culorile în general şi le preferă pe cele calde în particular, iar persoanele introvertite nu sunt prea entuziasmate de culoare şi preferă culorile reci. Emoţional vorbind, roşul excită, albastrul calmează. Această complementaritate există şi la nivel fizic şi fiziologic. Culorile roşii tind să crească tensiunea musculară, să stimuleze sistemul nervos autonom, în timp ce verdele şi albastrul relaxează tensiunea. Aceste conexiuni directe există între creier şi corp, reacţiile având loc independent de gândire sau deliberare. (Birren, 1955)
Jaensch a descoperit că oamenii pot fi grupaţi în două categorii: cei care sunt mai sensibili la capătul cald al spectrului solar şi cei care sunt mai sensibili la cel rece. Subiecţii dominaţi de culorile calde sunt caracterizaţi de o relaţie mai intimă cu lumea perceptibilă vizual, fiind deschişi şi receptivi la influenţele exterioare. Ei par să  îşi facă loc cu mai multă uşurinţă în mediul social. Viaţa lor emoţională este caracterizată de sentimente clade, sugestibilitate şi stări afective puternice. Toate funcţiile mentale sunt integrate rapid. În relaţia subiect-obiect accentul este pus pe obiect. Subiecţii dominaţi de culorile reci au o atitudine de detaşare şi de respingere faţă de lumea exterioară. Ei găsesc că e dificil să se adapteze noilor circumstanţe şi să se exprime liber. Din punct de vedere emoţional ei sunt reci şi rezervaţi. În relaţia obiect-subiect accentul cade pe subiect. (Dr. Maria Rickers-Ovsiankina, In Faber Birren Color Psychology and Color Therapy)

Psihologia convenţională respinge orice presupunere că culoarea ar putea influenţa în vreun fel complexa personalitate umană. Cu toate acestea unii psihiatri folosesc teste cu culori în combinaţie cu alte tipuri de teste pentru a stabili un diagnostic (Valey, 1980). Culoarea este cel mai adesea asociată cu afectivul sau emoţionalul, ca fiind opuse părţii intelectuale. Testele de culoare mai cunoscute sunt: Rorschach Inkblot Method (1921), the Color Pyramid Test (CPT) (1950 – Max Pfister), şi Color Test (1948 – Max Luscher).
Unul dintre cele mai recente studii este Color Communication care aparţine japonezului Choku Akashi. El a urmărit timp de 8 ani (la 80 de oameni, copii şi adulti), relaţia dintre emoţii şi preferinţele pentru anumite culori, folosind tabelul său colorat (compus din 36 de culori, combinate câte 2).

    Trăim într-o lume în care culoarea ne domină viaţa, înconjurându-ne oriunde ne-am afla. Acestă planetă minunată nu conţine toate culorile minunate ale curcubeului fără un motiv bine întemeiat. Nimic de pe pământ nu este rodul întâmplării şi tot ce este natural are un scop. Culoarea nu face excepţie de la asta. Tot ceea ce trebuie să facem este să devenim mai conştienti faţă de culoare şi faţă de modul în care ea acţionează asupra noastră. Data viitoare când sunteţi într-un restaurant priviţi decorul. Culorile sunt strălucitoare şi distractive. Credeţi că designerii au ales aceste culori doar pentru ca dumneavostră să vă simţiţi fericit cât sunteţi acolo? Nu numai că doresc asta, dar ei ştiu în plus că toate culorile luminoase ca roşul, portocaliul, galbenul stimulează sistemul nervos şi cresc apetitul. Vă aduceţi aminte de momentele însorite ale verii când stateaţi la plajă după cum v-a recomandat doctorul sau poate bunica cu înţelepciunea ei bătrânească? Ştiţi de ce se acordă atâta importanţă băilor de soare? Nu atât bronzul obţinut contează cât absorbţia culorilor din razele de soare de către organism. Cunoaşteţi sentimentul de melancolie care ne cuprinde uneori toamna şi că motivele acesteia trebuie căutate în zona lipsei de lumină solară şi a culorilor deschise? Toate aceste idei se asociază cu un vechi principiu numit terapia prin culoare.  Vechii egipteni, chinezi şi indieni credeau în cromoterapie. Egiptenii se scăldau şi beau apă terapeutică expusă îndelung la razele soarelui într-un recipient din sticlă pictată. Chinezii recurgeau la colorarea feţei pentru stabilirea diagnosticului. Medicina ayurvedică, originară din India, consideră că chakrele, un fel de plexuri nervoase localizate la diferite niveluri ale corpului, acţionează ca prisme redând şi amplificând culorile care ne înconjoară. În zilele noastre, cercetătorii recunosc că într-adevar culorile au efecte puternice asupra psihicului uman, iar prin intermediul psihicului asupra dispoziţiei şi sănătăţii.

        Cromoterapia se bazează pe faptul că funcţiile psihologice răspund la diverse culori. Cum se întâmplă asta exact? Glandele pineale, ataşate creierului, controlează ritmul zilnic al vieţii. Când lumina pătrunde în ochii noştri sau în piele, ea traversează căi neurologice spre aceste glande pineale. Diferitele culori, date de lungimile de undă şi frecventele diferite sunt conectate cu arii anume ale corpului nostru şi au efecte diverse asupra funcţiilor fizice şi psihice. Exemplul cu utilizarea galbenului, roşului şi portocaliului în fast-food-uri este doar una din modalităţile în care acest principiu lucrează.

      Deşi nu suntem conştienţi de asta, ochii noştri şi corpul nostru se adaptează constant la lungimile de undă ale luminii care ne înconjoară. Prima noastră experienţă colorată este de când am fost bebeluşi şi ne aflăm în uter, unde eram înconjuraţi de un roz protector şi confortabil. Apoi, în experienţele copilăriei, asociem cu culori primele noastre procese de învăţare. Pe măsură ce devenim maturi ataşăm diverse sentimente, amintiri şi înţelesuri anumitor culori iar acestea pot deveni scenarii în subconştientul nostru. Putem construi apoi prejudecăţi legate de culori care ne fac fericiţi, trişti sau au o conotaţie ameninţătoare pentru noi. Experienţele cotidiene, fie ele pozitive sau negative, au un efect asupra noastră. Experienţele negative se pot manifesta în timp la nivel fizic, ca boli. De exemplu, să presupunem că am fost, de-a lungul timpului, puşi în situaţia de a ne simţi incapabili, dintr-un motiv sau altul, să ne exprimăm gândurile, să ne exprimăm sentimentele sau nevoile. Aceasta se poate manifesta ca o problema la nivelul chakrei gâtului, care e legata în plan spiritual cu capacitatea de autoexprimare. Astfel, dacă autoexprimarea a fost blocată, energia nu va mai curge lin în aceasta arie. Lucrul cu culoarea adecvata poate ajuta la dizolvarea sentimentelor negative, la deblocarea şi echilibrarea corpului.

Există numeroase modalităţi de utilizare terapeutică a culorilor, însă le vom menţiona doar pe cele mai populare:

• utilizarea vestimentaţiei colorate;
• apa solarizată;
• expunerea la lumină colorată;
• meditaţia asupra culorilor;
• respirarea culorilor.

   Cromoterapia poate fi utilă pentru orice fel de problema, fie ea, fizică, mentală, spirituală, emoţională sau pur şi simplu pentru relaxare.Culoarea poate fi folosită pentru echilibrarea energiilor din corpul nostru şi evitarea posibilelor probleme. Ea poate fi un catalizator al proceselor de vindecare. Trebuie reţinut însă că nici o terapie complementară nu trebuie considerată ca o alternativă la sfatul medical profesionist. Cromoterapia poate fi utilizată în siguranţă pe lângă tratamentele medicale sau psihoterapie.

      Podul londonez Blackfire era renumit deoarece era podul preferat al unui mare număr de sinucigaşi care preferau să-şi curme viaţa aruncându-se în apele Tamisei. După revopsirea sa din negru, culoarea iniţială în bleu – verde deschis, numărul sinuciderilor a scăzut foarte mult, fapt pus de către specialişti pe baza noii sale culori, recunoscută pentru efectele sale sedative şi relaxante.

• Potrivit atunci când trebuie să faci faţă unei zile solicitante sau când te simţi secat de energie sau lipsit de vlagă. Roşu energizează la toate nivelele. Ne conectează cu corpul nostru. Orice lucru care trebuie început are nevoie de vitalitatea roşului.
• Trăsături de personalitate: curajos, încrezator, umanist, plin de voinţă, spontan, onest, extrovert.
• Are drept efect stimularea neuronilor, a glandelor endocrine şi a nervilor senzoriali. Creşte circulaţia sângelui, are efecte subtile dar intense în ceea ce priveşte guvernarea funcţiilor creierului, a sistemului nervos şi a multor procese fiziologice şi biochimice. Datorită efectelor sale învioratoare, pentru uzul terapeutic general sunt recomandate doze moderate de roşu însoţite de albastru şi verde. Aplicarea luminii roşii, monocromatice grăbeşte cicatrizarea şi vindecarea ţesutului.

• Aduce bucurie zilelor noastre şi creşte pofta de viaţă. Oranjul este cel mai bun stimulent emoţional. Ne conectează cu simţurile noastre, ne ajută să îndepărtăm inhibiţiile şi ne face independenţi şi sociabili.
• Trăsături de personalitate: entuziast, fericit, sociabil, energic, sportiv, constructiv.
• Efectul său pozitiv principal constă în creşterea imunităţii corpului, creşterea rezistenţei faţă de infecţii. Cel mai mult este utilizat în vindecarea spasmelor şi a rigidităţii. De asemenea joacă un rol important în creşterea ratei metabolismului, în fortifierea plămânilor, a splinei şi a pancreasului. Creşte pulsul dar menţine normală tensiunea. Din punct de vedere psihologic, oranjul este utilizat pentru inducerea entuziasmului.

• Ne oferă claritate în gândire, creşte conştiinţa de sine, stimulează interesul şi curiozitatea. Galbenul e legat de abilitatea de a percepe şi a înţelege. Ne conectează cu mentalul nostru.
• Trăsături de personalitate: simţ al umorului, optimist, încrezător, practic, intelectual.
• Ajută mecanismul motor al corpului. El fortifică musculatura şi facilitează funcţiile digestive. Uzul său prelungit duce la aciditate, colici sau hemoroizi. Absorbţia în exces de radiaţii galbene poate da palpitaţii şi delir. Utilizarea acestei culori e însoţită de o creştere generală a inteligenţei şi clarităţii mentale.

• Ajută la relaxarea muşchilor, nervilor şi a gândurilor. Ne curăţă şi echilibrează energetic, oferindu-ne un sentiment de reînnoire, pace şi armonie. Ne conectează la dragostea necondiţionată şi echilibrează întreaga fiinţă.
• Trăsături de personalitate: înţelegător, autocontrolat, adaptabil, simpatetic, milos, generos, iubitor de natură, romantic.
• Determină dilatarea arterială. Absorbţia sa excesivă are efecte dăunătoare asupra ţesutului muscular şi a glandei pituitare. Din punct de vedere psihologic, verdele are un impact pozitiv, inducând gândirea pozitivă. Este prescris de aceea în managementul stresului.

• Este o culoare relaxantă mental, având un efect de liniştire asupra sistemului nervos. Este ideal pentru problemele de somn, copiii hiperactivi, etc. Ne conectează la gândirea holistică, dându-ne înţelepciune şi claritate, îmbunătăţind comunicarea şi vorbirea.
• Trăsături de personalitate: loial, diplomat, afectuos, inventiv, păsător, prudent.
• Creşte rata reacţiilor metabolice şi e folosit adesea în vindecarea rănilor. Asigură un efect de liniştire mentală sprijinind însa starea de conştiinţă atunci când este utilizată în practicile de meditaţie.

• Energia indigo ne conectează cu inconştientul nostru, oferindu-ne experienţa de a fi o parte din întregul univers. Întăreşte intuiţia, imaginaţia, puterea psihică, creşte activitatea de visare.
• Trăsături de personalitate: neînfricat, intuitiv, practic, idealistic, înţelept, vindecător.
• Relaxează şi încetineşte activitatea sistemelor neuro-muscular, cardiovascular şi limfatic.

• Ne purifică gândurile şi sentimentele, oferindu-ne inspiraţie. Ne conectează cu sinele spiritual dându-ne întelepciune şi putere interioara. Creşte talentul artistic şi creativitatea.
• Trăsături de personalitate: lider, bun şi corect, umanitar, simţ al autosacrificiului, vizionar, creativ, puternic mental.
• Utilizat cu succes în menţinerea nivelului concentraţiei de potasiu din corp. Anumite radiaţii, cu o frecvenţă înaltă, a acestei culori inhibă formarea tumorilor şi ţine sub control apetitul.

Cărți

Culorile în Amenajarea Locuinței

Evaluare

Testul culorilor Luscher

Testul petelor de cerneală Rorschach