Râsul și umorul sunt sarea și piperul vieții

Psihologia umorului :huhu

Freud a dezvoltat teorii detaliate despre natura umorului și de ce anumite lucruri sunt mai amuzante decât altele. Una dintre modalitățile de a privi teoria lui în perspectivă este atunci când luăm, spre exemplu, o situație tragică despre care au fost create bancuri, când facem haz de necaz. De ce credeți că oamenii concep bancuri despre asemenea evenimente?

Conform teoriei lui Freud, glumele cu tentă sexuală și agresivă evidențiază ceea ce majoritatea persoanelor consideră a fi comic. În plus, glumele sunt mai amuzante atunci când ostilitățile sunt direcționate către o persoană care ne displace. Umorul ostil poate reduce tensiunea, în special aceea cauzată de evenimentele tragice sau situațiile enervante.

Glumele tendențioase – despre ostilitate și sex – pot oferi un adevărat insight (o nouă perspectivă asupra naturii ascunse a unor lucruri) atât în inconștientul celui care spune gluma, cât și al persoanei căreia i se adresează.

Glumele agresive contribuie la ținerea sub control a dorințelor și sentimentelor agresive, întro manieră adecvată social. Acest tip de glume nu numai că sunt acceptate în societate, dar pot fi chiar încurajate. Spre exemplu, aceasta este o modalitate eficientă de a introduce subiecte inconfortabile în conversație, care mai este cunoscută și sub denumirea de catharsis (descărcare).

De aceea, a spune glume despre evenimente triste sau înfricoșătoare poate fi un mod bun de a reduce stresul cauzat de acel eveniment.

Desigur, glumele sunt mai amuzante când sunt făcute pe seama unei persoane care ne displace. Studiile arată că bărbații consideră că bancurile despre femei sunt mai amuzante decât cele despre bărbați și viceversa.

Un alt argument interesant este că deși la prima vedere a utiliza umorul ostil față de o persoană care este deja ostilă poate înrăutății lucrurile, de fapt reduce ostilitatea acelei persoane și este chiar mai bine primit decât de către o persoană mai relaxată.

Tensiunea reprezintă o parte importantă în umor. Cu cât este mai multă tensiune, cu atât este mai amuzant. De aceea persoanele mai sensibile găsesc că este ceva mai amuzant decât o persoană calmă și relaxată. Spre exemplu, dacă îi spui unei persoane că un șoricel închis în cutie s-ar putea să muște, va considera că este mai amuzant dacă este un șoricel de jucărie în cutie, decât o persoană căreia i se spune că este inofensiv.

Cu toate acestea, râsul are o funcție psihologică foarte importantă, aceea de a ne menține într-o stare mentală sănătoasă.

Cum se manifestă râsul în organsim  :huhu

Așa cum susține și un proverb englezesc râsul este cel mai bun medicament cu multiple avantaje pentru trup și suflet. Printre beneficiile râsului pentru menținerea funcțiilor noastre cele mai vitale, putem enumera atât beneficiile asupra organismului, cât și cele psihice după cum urmează.

  • scade presiunea sângelui, lăsându-vă mușchii relaxați pentru aproximativ 45 de minute, vă solicită plămânii și mărește cantitatea de oxigen în sânge;
  • protejează inima: prin îmbunătățirea funcției vaselor de sânge și crește circulația sângelui, care vă poate proteja împotriva unui atac de cord și alte probleme cardiovasculare;
  • crește sistemul imunitar: descrește hormonii de stres și crește celulele imunitare și anticorpii, îmbunătățind rezistența la boli;
  • anihilează senzațiile dureroase și induce o stare de relaxare: prin eliberarea de endorfine, hormonii secretați de hipotalamus care au o structură chimică analoagă cu cea a morfinei și au efectul de a crește buna dispozitie și de a induce starea de plăcere, alinând durerea și îmbunătățind considerabil starea sufletească;
  • provoacă o reducere notabilă a efectelor stresului: prin stimularea durabilă a sistemului nervos parasimpatic care are o acțiune de încetinire a ritmului cardiac, de diminuare a tensiunii arteriale, de reglare a digestiei, de ameliorare a funcției respiratorii și de control al funcțiilor genitale;
  • stimulează psihicul: ridică o barieră a optimismului împotriva micilor depresii ale vieții cotidiene, acționează împotriva toxinelor psihice și stimulează funcțiile intelectuale;
  • este un exercițiu muscular plăcut pentru cei cărora sportul le repugnă: numeroși mușchi sunt puși în mișcare în timpul râsului, iar unele persoane sunt literalmente zguduite de o izbucnire în hohote de râs și este important de știut că exercițiul muscular activează toate funcțiile noastre vitale, dinamizează corpul și îl întreține, o clasă de boli fiind tocmai rezultatul direct al comodității și inactivității fizice;
  • pentru buna oxigenare a celulelor organismului: prin dinamizarea mușchilor abdominali și toracici, râsul provoacă un salutar masaj al viscerelor și o purificare a organismului și a întregii ființe grație unui aport crescut de oxigen.

Cercetătorii au demonstrat deja că această emoție declanșează uluitoare modificări fiziologice pozitive. Râsul constituie un miraculos mijloc terapeutic! Sănătos, natural și gratuit, el nu prezintă nici contraindicații, nici efecte secundare nedorite.

Indicațiile terapeutice ale râsului  :huhu

Sunetul râsului este de departe mai contagios decât orice tușit sau strănutat. Atunci când râsul este împărtășit, adună oamenii împreună și crește nivelul de fericire și intimitate. Râsul crează întotdeauna o senzație de bunăstare generală, te ajută să te concentrezi și să rămâi în alertă și îți oferă un echilibru la nivel fizic și psihic, numeroase tulburări de sănătate datorate modului nostru defectuos de viața putând fi astfel vindecate într-o manieră cu totul agreabilă. Desigur, o astfel de terapie nu substituie, ci completează tratamentele clasice.

Insomnia – Dacă suferiti de insomnie, veți avea poate placuta surpriză să trăiți o noapte de somn odihnitor după o seară în care v-ați distrat foarte bine. După o seară petrecută râzând, tensiunile lăuntrice au dispărut și sistemul muscular este perfect destins. Veți intra rapid într-un somn profund și de durată. Din acest motiv se recomandă tuturor celor care suferă de insomnie și obișnuiesc să-și petreacă seara în fața televizorului să-și aleagă cu mare grijă emisiunile.

Oboseala – Oboseala este flagelul secolului nostru. Din zece pacienți care consultă un psiholog, opt se plâng că suferă de oboseală cronică, fără ca medicul să poată evidenția vreo cauză organică. Pentru a lupta împotriva oboselii, repausul complet se revelează prea puțin eficace, iar tratamentele de eliminare a oboselii au adesea doar o acțiune temporară. Ajutând pacientul să-și stăpânească stresul, incitându-l să practice un exercițiu terapeutic potrivit se dovedește întotdeauna mult mai benefic. După cum am văzut, râsul produce cel puțin aceleași rezultate ca și exercișiul fizic și astfel permite atenuarea sau chiar eliminarea simptomelor asteniei psiho-fizice.

Durerea – Durerile legate de cauze psihosomatice (precum migrenele, colicile sau durerile musculare) pot din plin profita de efectele curative ale râsului. Aceasta va conduce eventual la suprimarea, cu acordul mediculu, a medicației antialgice, care în cele mai multe cazuri prezintă neplăcute efecte secundare. Pentru a anestezia durerea, râsul acționează în principal pe trei căi:

  1. prin deturnarea atenției: râzând, uităm de durere, care drept urmare nu își mai regăsește decât rareori intensitatea de la început;
  2. râsul crește secreția de endorfine: substanță care alină durerea;
  3. râsul acționează asupra tensiunilor musculare: majoritatea durerilor fiind legate de o prea intensă contracție musculară, sistemul parasimpatic intervine și relaxează mușchii.

Astmul – Într-un mod asemănător tusei, dar infinit mai plăcut, râsul curăță și eliberează căile aeriene superioare, acționând eficace în domeniul patologiei bronhice și pulmonare. Astmul este martorul unei îngustări a calibrului bronhiilor, cel mai adesea ca reacție la o alergie. În timpul crizei, sistemul simpatic predomină, dar râsul ajunge să-i împiedice acțiunea activând la rândul său sistemul parasimpatic, care provoacă de la intrarea sa în funcțiune o relaxare a musculaturii netede a bronhiilor. Astfel, multe crize de astm cedează ca prin farmec în fața unui acces nebun (dar complet sănătos) de râs.

Constipația – Această afecțiune cu aparență benignă poate conduce pe termen lung la grave probleme: epuizare fizică, tulburări hepatice, dureri de cap, probleme cutanate, iritabilitate, scăderea randamentului intelectual, depresie etc. Utilizarea prelungită a laxativelor poate cauza dependență, conducând chiar la constipație cronică. Râsul intervine ca unul dintre cele mai bune mijloace puse de natură la dispoziția noastră pentru a lupta împotriva constipației, provocând un masaj profund al tubului digestiv. În plus, râsul crește secreția salivei și a sucurilor digestive, favorizând contracțiile stomacale și intestinale. Bolul alimentar fiind mai uniform și mai complet digerat, vitaminele și mineralele sunt mai bine asimilate.

Spasmofilia – Atât de frecventă și de descurajantă, această boală se caracterizează printr-o tendință de manifestare a spasmelor musculare și viscerale datorată unei excitabilități nervoase și musculare anormale. Cauzele sale profunde sunt legate de o predispoziție naturală și un factor declanșant, acesta fiind cel mai adesea stresul. Râsul este el însuși un spasm, dar unul eliberator și tonifiant. Pentru a combate spasmofilia, râsul intervine la două niveluri:

  1. provoacă o furtună biochimică binefăcătoare în zonele cerebrale care sunt conexe cu controlul emoțiilor, conducând la sublimarea anxietății;
  2. în același timp, antrenează o relaxare, la nivel cardiac, muscular și vascular, care va contracara excitabilitatea neuromusculară.

Longevitatea – Astăzi pare bine stabilit că exista strânse relații între simțul umorului și longevitate. Într-adevăr, dacă socotim faptul că stresul este principalul responsabil de îmbătrânirea prematură, ce antidot mai bun am putea găsi?

Cu atât de multă putere de vindecare și reînoire, abilitatea de a râde cu ușurință și frecvență este o resursă imensă și o rezolvare pentru o mulțime de probleme.

Problemele cardio-vasculare – Deși aceste probleme sunt adesea grave și necesită intervenția medicului, anumite tulburări din sfera cardio-vasculară își au originea în leziuni clar localizate, dar uneori nici o cauză organică nu poate fi decelată și se vorbește atunci de tulburări funcționale. Cel mai adesea, manifestările sunt dureroase, iar stresul joacă încă o dată rolul personajului negativ. Pentru toate aceste tulburări funcționale, acțiunea preventivă și curativă a râsului este utilă, deoarece acesta scutură în mod benefic sistemul neuro-vegetativ și întreaga sferă cardio-vasculară. La început, respirația și ritmul cardiac se accelerează, dar curând sistemul parasimpatic preia controlul: mușchii se relaxează, tensiunea arterială diminuează, iar inima încetinește ritmul. Pe de altă parte, râsul intervine eficace în metabolismul colesterolului datorită stimulării activității hepatice și creșterii schimburilor pulmonare, două mecanisme care contribuie la scăderea procentului de grăsimi sangvine.

Chiar dacă râsul nu se prescrie, doctorii – atât psihologii, cât și medicii – trebuie să știe să-și facă pacienții să surâdă și să râdă în hohote, să-i ajute să-și regăsească atitudinea optimistă și să-i încurajeze să se destindă râzând, fie că aceasta se face printr-un exercițiu direcționat în acest scop, prin lectura de texte umoristice sau prin vizionarea de spectacole.

Umorul ca politică de personal  :huhu

După cum reiese din cele de mai sus râsul are proprietăți excepționale și este esențial pentru menținerea sănătatii fizice și psihice a persoanei. Cum o afacere de succes se bazează în primul rând pe potențialul uman, orice manager își dorește angajați sănătoși și satisfăcuți, eliberați de stres și care dau randament maxim la locul de muncă. De aceea umorul a devenit în țările occidentale o politică de personal foarte apreciată și care aduce numeroase beneficii. Spre exemplu, în Japonia, unele întreprinderi pun la dispoziția angajaților o sală specială, în care tronează portretul angajatorului. În acest mod, orice angajat care simte nevoia, poate să meargă acolo să defuleze, amuzându-se pe seama angajatorului prin intermediul prezenței sale simbolice din ramă, întorcându-se apoi răcorit la postul său.

Se discută foarte mult despre calitățile unui manager de succes, iar simțul umorului este printre caracteristicile preferate de toți angajații. Un șef prea sobru este incomod, greu de abordat și provoacă angajaților o stare de tensiune permanentă, în care aceștia pot comite diferite erori la locul de muncă. Cei mai apreciați lideri sunt cei care au capacitatea de a râde de ei înșiși. Dacă nu ești autoironic din când în când, oamenilor li se pare că ai permanent o critică la adresa lor în timp ce pe tine te consideri perfect. Situațiile hazlii nu trebuie inventate pentru că ele se ivesc la tot pasul în viața cotidiană. Orice șef are o binemeritată poreclă și este maimuțărit de un angajat mai vesel, dar acest lucru nu trebuie privit ca pe o subminare a autorității. Există două posibilități de a reacționa astfel încât angajații să nu considere că șeful lor este un încuiat: ori șeful se preface că nu știe de porecla și nici de glumele care se fac pe seama lui, ori le răspunde cu aceeași monedă, în glumă, câștigând astfel simpatia tuturor.

Ziua Mondială a Râsului :huhu

În prima duminică a lunii mai se sărbătorește anual Ziua Mondială a Râsului, prin organizarea diferitor spectacole și evenimente amuzante. Inițiativa organizării acestui eveniment a fost lansată de către doctorul indian Madan Kataria, savantul care scria în articolul său Laughter-the Best Medicine (1995) despre beneficiile râsului.

Citate despre umor :huhu

Râsul mă destinde: e cel mai bun duşman al sufletelor posace, sterile. (Pavel Crainic în Jurnalul convertirii. De la zeiţa morţii la Împăratul Vieţii)

Ministrului Finanţelor

Doar râsul nu-l plătim cu bani
Că nu-i impozitat de dânsul,
Dar nu-i exclus ca-n doi-trei ani,
Chiar râsul să-l plătim… cu plânsul. (epigramă de Elis Râpeanu din Trei decenii de epigramă, 1999)

Râsul nu-i deloc un inceput rău al unei prietenii şi este şi cel mai bun sfârşit al ei. (Oscar Wilde)

Umorul constituie o forță. Nimic nu unește mai mult oamenii decât râsul. (Lev Nicolaevici Tolstoi)

Râsul e ca soarele: alungă iarna de pe chipurile oamenilor. (Victor Hugo)

Dintre toate zilele, pierdută e cea în care nu ai râs. (Nicholas Chamfort)

Râsul și umorul sunt sarea și piperul vieții. (Calistrat Hogas)

Râsul este senzația prin care te simți bine în tot corpul, dar o arăți în special într-un singur loc. (Josh Billings)

Râsul este un medicament fără efecte secundare.

De omul care nu râde, ferește-te, căci e rău. Sunt și oameni care nu râd, dar rânjesc; de aceia ferește-te iar căci se aseamănă câinilor care își arată colții gata să te înhațe. (Calistrat Hogas)

Semințele glumei sălășluiesc în mințile tuturor oamenilor, și, deși roadele lor pot fi domolite de rațiune, meditație și bun simț, sunt foarte capabile de a exploda, înflorind deplin, în cugetul celui mai mare geniu. (Josph Addison)

Trebuie să învățați să râdeți. Pentru a ajunge la umorul de calitate, nu vă mai luați prea mult în serios. (Hermann Hesse)

Albina e satirică: înțeapă. Eu am umor: pișc. (Tudor Mușatescu)

Imaginația ne consolează pentru ceea ce nu suntem, umorul pentru ceea ce suntem. (Winston Churchill)

Umorul este agerimea spiritului. (Fiodor Mihailovici Dostoevski)

Râsul este cel mai sigur examen al sufletului omenesc. (Fiodor Mihailovici Dostoevski)

Felul meu de a glumi este să spun adevărul. Aceasta este cea mai nostimă glumă din lume. (George Bernard Shaw)

Cu cât este mai inteligent, cu atâta un umorist are mai puține motive să deformeze realitatea ca să o facă mai semnificativă. (Andre Gide)

Umorul? E un cocktail de revoltă și disperare. (Grigore Moisil)

Umorul este zâmbetul filosofiei. (Kakuzo Okakura)

Umorul este o afirmare a deminității, o declarație a superiorității omului față de tot ceea ce i se întâmplă. (Romain Gary)

Resurse utile:

Care e problema?

Râsul este cel mai bun medicament

Urmăriţi o comedie pentru o „inimă bună” şi lăsaţi de-o parte filmele de groază şi de război

Întregul mapamond serbează Ziua Mondială a Râsului

În categoria Adolescenți, Adulți, Categorii, Copii, Părinți, Psihologie clinică, Vârstnici | Lasă un comentariu

Cum să previi Oboseala Cronică

Semne, simptome, cauze și strategii de lucru

Atunci când situațiile stresante constante te fac să te simți de deziluzionat, neajutorat și epuizat, este posibil să suferi de oboseală cronică. În această stare, problemele par insurmontabile, totul pare sumbru și îți este dificil să te mobilizezi pentru a face ceva, datorită lipsei accentuate de energie resimțită atât în plan fizic, cât și psihic. Efectele oboselii cronice vă pot pune în pericol locul de muncă, relațiile și chiar sănătatea. Dar oboseala cronică poate fi tratată. Îți poți recăpăta echilibrul prin reevaluarea priorităților, făcându-ți mai mult timp pentru tine și căutând sprijinul persoanelor dragi.

Ce este Oboseala Cronică?

Oboseala cronică este o stare de epuizare emoţională, mentală şi fizică cauzată de stres excesiv şi prelungit. Aceasta se produce atunci cand te simti copleșit și îți este imposibil să  satisfaci cererile constante. Pe măsură ce starea de stres se prelungește, vei începe să îți pierzi interesul sau motivaţia care te-au determinat să adopți un anumit rol (angajat, prieten, mamă etc.).

Datorită stării de oboseală cronică se reduce productivitatea, iar resursele de energie și vitalitate scad dramatic, lăsând în urma lor sentimente intense de neajutorare, resentimente, cinism și lipsa speranței, a perspectivei. Spre exemplu, te poți simți ca și cum nu mai ai nimic de oferit.

Majoritatea persoanelor au zile în care se simt plictisite, neapreciate, supraîncărcate, perioade în care zecile de bile cu care jonglăm în aer nu sunt observat, cu atât mai puțin recompensate, când a te ridica din pat dimineața ai nevoie de hotărârea specifică lui Hercule. Totuși dacă te regăsești constant în această situație este posibil să flirtezi cu oboseala cronică.

Ai putea fi pe drumul către epuizare dacă:

  • Fiecare zi este o zi proastă.
  • Activitățile cotidiene de la muncă și de acasă par a fi o pierdere totală de energie.
  • Sunteţi epuizat tot timpul
  • Cea mai mare parte a zilei o petreci cu sarcini pe care le consideri plictisitoare sau copleşitoare.
  • Simți că nimic din ceea ce faci nu contează sau nu este apreciat.

Efectele negative ale epuizării se revarsă peste fiecare domeniu al vieţii, inclusiv familia şi viaţa socială. De asemenea, oboseala cronică poate provoca pe termen lung modificări ale corpului care te fac vulnerabil la boli, cum ar fi răceala și gripa. Datorită numeroaselor sale consecinţe, este important să tratați imediat această problemă.

Confruntarea cu Oboseala Cronică prin Abordarea celor 3 R:

  • Recunoaște – Fii atent la semnele care te avertizează că ai putea suferi de oboseală cronică;
  • Răstoarnă – Este important să reduci consecințele oboselii prin solicitarea suportului unui psihoterapeut specializat, care să îți ofere tehnici eficiente de gestionare a stresului;
  • Rezistență – Creșteți rezistența la stres, având grijă de sănătatea ta fizică și psihică.

Diferența dintre stres și oboseală cronică

Epuizarea poate fi rezultatul inexorabil al stresului, dar nu este acelaşi lucru ca stresul în exces. Stresul, în general, implică surpaîncărcare: prea multe presiuni, sarcini care te solicită intens fizic şi psihologic. Persoanele care se află în situații stresante își pot totuși imagina cum rezolvând anumite dificultăți se vor simți mai bine.

Totuși în cazul în care intervine oboseala cronic, soluționarea acestor dificultăți nu mai este suficientă. Mai specific, a fi epuizat semnifică a avea senzația de gol interior, lipsă de motivație și de putere. Oamenii care se confruntă cu oboseala cronică nu au adesea nici o speranţă că situația lor s-ar putea schimba într-un mod pozitiv. Dacă stresul excesiv se aseamănă cu un înec în apele responsabilităţilor, epuizarea apare atunci când te simți secat, lipsit de energie. O altă diferenţă între stres şi epuizare: deși sunteți adesea conştienți de amploarea situațiilor stresante cu care vă confruntați, totuși nu remarcați starea de epuizare atunci când se apare.

Cauzele apariției Oboselii Cronice:

Există mai multe cauze ale epuizării. În general, epuizarea provine de la activitatea desfășurată la locul de muncă. Dar orice persoană care se simte suprasolicitată şi subevaluată prezintă un risc crescut pentru oboseala cronică (de la angajații harnici, care nu au mai avut un concediu sau o mărire de salariu de doi ani până la persoanele casnice cu trei copii care au nenumărate responsabilități).

 Cauzele care provin de la locul de muncă

  • Simți că ai prea puțin sau deloc control asupra activității tale
  • Lipsa recunoașterii sau a recompenselor pentru munca de calitate
  • Cerințele jobului sunt prea multe sau neclare
  • Desfășori o activitate monotonă sau lipsită de provocări
  • Lucrezi într-un mediu haotic sau cu nenumărate presiuni

Cauzele care provin din stilul de viață

  • Lucrezi prea mult, fără suficient timp pentru relaxare și socializare
  • Prea multe persoane au așteptări mari în ceea ce te privește
  • Asumarea prea multor responsabilități, fără nici un ajutor de la ceilalți
  • Nu dormi suficient de mult
  • Lipsa relațiilor apropiate, de susținere

Cauzele care provin din trăsăturile de personalitate

  • Tendințe perfecționiste; niciodată nu este suficient de bine
  • Perspectiva pesimistă asupra ta și asupra lumii
  • Nevoia de a deține controlul; reticiența de a delega sarcinile
  • Dorința de autorealizare

Semne și simptome

Oboseala cronică este un proces treptat, care are loc pe o perioadă extinsă de timp. Ea nu apare peste noapte, dar te poate învălui dacă nu eşti atent la semnalele de avertizare. Semnele şi simptomele sale sunt subtile la început, dar se înrăutăţesc pe măsură ce trece timpul.

Gândiți-vă la simptomele timpurii ale epuizării ca semne de avertizare sau steaguri rosii, care trebuie să fie tratate, care ne arată că ceva este greşit. Daca sunteți atenți la aceste semne de avertizare timpurie, puteţi preveni o cădere majoră. Dacă le ignorați, veți claca în cele din urma.

Semne și simptome fizice

  • Senzaţie de oboseală prelungită şi senzația de lipsă de energie
  • Imunitate scăzută, stare de rău constantă
  • Dureri de cap frecvente, dureri muscualare și de spate
  • Modificarea apetitului de mâncare și de somn

Semne și simptome emoționale

  • Sentiment de eșec și îndoieli de sine
  • Te simți neajutorat, captiv, învins
  • Detașare, te simți singur pe lume
  • Pierderea motivației
  • Perspectiva asupra vieții e din ce în ce mai cinică și negativă
  • Satisfacție scăzută și sentimentul de împlinire

Semne și simptome comportamentale

  • Retragerea față de responsabilități
  • Te izolezi față de ceilalți
  • Amâni și îți ia mai mult să desfășori anumite activități
  • Folosești mâncare, medicamente sau alcool pentru a putea face față
  • Îți reverși frustrările asupra celorlalți
  • Sari peste anumite activități, întârzii la serviciu sau pleci devreme

Prevenirea oboselii cronice

Dacă recunoști semnele iminente de avertizare pe care le prezinți, amintește-ți că nu va face altceva decât să se agraveze situația atunci când nu este tratată. Dar dacă faci pașii necesari pentru a recăpăta echilibrul în viața ta, poți preveni o cădere majoră.

Sugestii de prevenire a epuizării

  • Începeţi ziua cu un ritual de relaxare. Mai degrabă săriți din pat imediat ce vă treziți, petreceți  cel puţin 15 minute meditând, scriind în jurnal, fâcând exerciții ușoare sau citind ceva care vă inspiră.
  • Adoptați obiceiuri sănătoase de alimentaţie, somn și exerciții fizice. Atunci când avem mese regulate, ne odihnim suficient și ne angajăm în activităţi fizice, avem energia şi rezistenţa necesară pentru a face față cu succes cerințelor vieții.
  • Stabiliți limite ferme. Nu vă extindeți dincolo de limita rezonabilă, de siguranță. Învățați cum să spuneți nu solicitărilor din timpul dumneavoastră. Dacă considerați că acest lucru este dificil, vă reamintesc că a spune nu, vă permite să spuneți da lucrurilor pe care doriţi cu adevărat să le faceți.
  • Luați zilnic o pauză de la tehnologie. Stabiliți o oră în fiecare zi când vă deconectaţi complet. Puneți deoparte laptop-ul, opriţi telefonul şi încetați verificarea adresei de e-mail.
  • Hrănește latura ta creativă. Creativitatea este un antidot puternic pentru epuizare. Încearcă ceva nou, începe un proiect distractiv sau reia un hobby. Alegeţi activităţi care nu au nimic de a face cu munca.
  • Învățați să gestionați stresul. Atunci când sunteţi pe drumul către epuizare, te poți simți neajutorat. Dar de fapt ai mult mai mult cotrol asupra stresului decât ai putea crede.

Recuperarea după oboseala cronică

Uneori este prea târziu pentru a preveni epuizarea, s-a trecut deja de momentul critic. Dacă acesta este și cazul tău, trebuie să tratezi această problemă cu seriozitate. Încercarea de a împinge și mai departe limitele epuizării și de a continua la fel ca până în acest moment nu va reuși decât să provoace daune emoționale și fizice mult mai mari.

Deși sugestiile în ceea ce privește prevenirea epuizării sunt valabile și pentru această etapă, totuși recuperarea necesită parcurgerea unor etape suplimentare.

  1. Încetiniți ritmul. Atunci când ai ajuns deja la capătul puterilor, ajustarea atitudinii în ceea ce privește sănătatea ta nu va rezolva problema. Este necesar să te forțezi să încetinești sau să iei o pauză. Renunță la orice obligații sau activități este posibil. Găsește timp de  odihnă și relaxare, cât și pentru a reflecta și a te vindeca.
  2. Căutați sprijin. Atunci când ajungi în acest stadiu, tendința naturală este de a proteja puțina energie care ți-a mai rămas izolându-te de ceilalți. Totuși familia și prietenii sunt mai importanți ca niciodată în perioadele dificile. Apelează la persoanele dragi pentru sprijin. Simplul fapt de a împărtăși sentimentele tale cu o altă persoană îți poate lua o povară de pe umeri.
  3. Reevaluați obiectivele și prioritățile. Oboseala cronică este un semnal important asupra faptului că ceva în viața ta nu funcționează așa cum ar trebui. Găsește timp pentru a medita asupra speranțelor, țelurilor și viselor tale. Neglijezi ceva ce este cu adevărat important pentru tine? Oboseala cronică poate fi o oportunitate de a redescoperi ce te face cu adevărat fericit și să faci schimbările de rigoare.

Conștientizează care sunt pierderile

Oboseala cronică poartă cu sine destul de multe pierderi, care adesea trec nerecunoscute. Pierderile care nu sunt conștientizate captează o mare parte din energia de care dispui. Ai nevoie de doze uriașe de control emoțional pentru a nu resimți durerea provocată de aceste pierderi. Atunci când recunoști aceste pierderi și îți permiți să plângi, eliberezi energia captivă și te deschizi vindecării.

  • Pierderea idealismului și a viselor cu care ți-ai început cariera
  • Pierderea rolului sau identității, care vine o dată cu jobul tău
  • Pierderea energiei fizice și psihice
  • Pierderea prietenilor, a distracției, a activităților sociale
  • Pierderea stimei de sine, a valorii personale, a sentimentului de control și competență
  • Pierderea bucuriei, a semnificației și scopului care fac viața să merite trăită și îți oferă plăcere în activitate

 Strategii de adaptare la oboseala cronică provocată la locul de muncă

Cea mai eficientă tehnică de a combate epuizarea provocată de activitatea desfășurată este de a renunța să faci ceea ce ai făcut până acum și să începi să faci altceva, indiferent că asta înseamnă să îți schimbi locul de muncă sau să te reprofilezi. Dar dacă aceasta nu reprezintă o alternativă pentru tine, există totuși câteva metode prin care poți să îți îmbunătățești situația sau cel puțin perspectiva asupra lucrurilor.

  • Abordează activ problemele. Adoptă o abordare proactivă, mai degrabă decât una pasivă, față de problemele de la locul de muncă, incluzând și stresul provocat de acestea. Te vei simți mai puțin neajutorat dacă îți exprimi asertiv dificultățile și nevoile. Dacă nu ai autoritatea sau resursele pentru a rezolva problema, atunci poți discuta cu un superior.
  • Clarifică cerințele postului. Solicită-i șefului tău o descriere a cerințelor și responsabilităților actualizată în fișa postului. Indică acele lucruri pe care se așteaptă să le faci, care nu fac parte din fișa postului și vei obține astfel avantajul de a-i demonstra că ai îndeplinit sarcini care depășesc cu mult cerințele postului.
  • Solicită noi atribuții. Dacă ai desfășurat exact aceași activitate de o lungă perioadă de timp, implică-te într-un nou proiect, la un alt nivel, la o altă filială sau la o mașină diferită.
  • Ia-ți timp liber. Dacă oboseala cronică pare inevitabilă, ia-ți o pauză mai mare de la muncă. Du-te în concediu sau folosește-ți zilele de concediu medical, orice care te-ar putea îndepărta provizoriu de acea situație. Folosește acest timp pentru a-ți încărca bateriile și pentru a obține o nouă perspectivă.

Sindromul de Oboseala Cronică

În categoria Adolescenți, Adulți, Categorii, Copii, Părinți | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Canicula și psihicul uman

În miezul verii, în luna lui Cuptor (care în tradiția populară este considerată perechea lui Făurar, pentru că se spune că pe cât de frig e în vremea lui Făurar, pe atât de cald va fi în luna lui cuptor) trebuie să ne luăm măsuri pentru a ne proteja de efectele nocive ale caniculei, atât aspura organismului, cât și asupra psihicului.cuptor

Deoarece Institutul Național de Meteorologie a anunțat cod galben de caniculă, prognozându-se temperaturi de peste 36 grade la umbră și de 50 de grade la nivelul asfaltului, vom menționa în continuare efectele generale ale caniculei asupra organismului și asupra psihicului.

Efectele caniculei asupra organismului:

Stările fizice, pe care le manifestăm cu toți în fața căldurii își fac resimțită prezența în toate zonele organismului. De la stări de leșin, la deshidratare, insolație și până la epuizare fizică și psihică, acestea nu sunt decât câteva dintre efectele tragice ale caniculei asupra corpului.

Atunci când organismul nu reușește să își mențină temperatura în jur de 37 de grade Celsius sau pierderile de apă și săruri nu sunt înlocuite în mod adecvat pot apărea crampele de căldură, insolația, epuizarea și șocul hipertermic.

Crampele de căldură apar la nivelul abdomenului, braţelor, membrelor inferioare, mai ales în caz de transpiraţie abundentă, în timpul unor activităţi fizice solicitante. Din acest motiv, medicii recomandă pe parcursul perioadei caniculare încetarea activităţii fizice şi repaos în locuri răcoroase. De asemenea, sucurile de fructe naturale sau băuturile energizante trebuie diluate cu apă. Dacă aceste crampe durează mai mult de o oră este necesară consultarea medicului.

Epuizarea provocată de caniculă apare după câteva zile şi se manifestă prin somnolenţă, senzaţie de slăbiciune şi oboseală, somn agitat sau insomnie. Aceste simptome pot fi combătute prin odihnă în locuri răcoroase şi prin consumarea de sucuri naturale diluate cu apă, iar dacă aceste stări durează mai mult de o oră este necesar consultul medical.

Şocul hipertermic apare ca urmare a incapacităţii organismului de a-şi menţine temperatura normală, aceasta crescând repede şi depăşind 40 grade Celsius. Dacă nu sunt acordate rapid îngrijirile medicale şocul hipertermic poate fi fatal. Simptomele sunt pielea foarte caldă, roşie şi uscată, dureri de cap violente, dezorientare şi pierderea cunoştinţei, leşin, eventual convulsii. În astfel de cazuri este necesară intervenţia serviciului de urgenţe medicale, iar în aşteptare, persoana trebuie să fie dusă la umbră, să fie udată cu apă rece, asigurându-se o bună ventilaţie, iar dacă este posibil, trebuie făcut un duş rece.

Insolaţia este la rândul său generată de caniculă fiind cauzată de expunerea directă şi prelungită a capului la soare. Se manifestă prin dureri de cap violente, somnolenţă, greaţă şi eventual pierderea cunoştinţei, febră şi uneori arsuri ale pielii. În aceste condiţii medicii sfătuiesc populaţia să evite expunerea prelungită la soare între orele 11.00-18.00. Dacă o persoană a făcut insolaţie, primii paşi care trebuie făcuţi în aceste condiţii este ca pacientul să fie dus la umbră şi să se încerce scăderea temperaturii prin comprese cu apă şi  prin administrarea de lichide.

Șocul caloric este cel mai grav, și îl putem suspecta în caz de: oboseală, dureri musculare, slăbiciune, grețuri, vărsături, dureri de cap, amețeli.

Datorită temperaturilor înalte se produce o creștere corespunzatoare a transpirației care are rol de reglator termic, iar odată cu apa organismul pierde și săruri minerale și vitamine antrenând astfel diverse consecințe negative în desfășurarea proceselor fiziologice:

  • astenia fizică;
  • starea de discomfort;
  • greață;
  • amețeli;
  • crampe musculare;
  • dureri de cap;
  • palpitații;
  • agravarea simptomatologiei unor boli cronice.

Efectele caniculei asupra psihicului:

Efecte caniculei asupra psihicului pot fi evitate, deși este mai dificil deoarce există o structură predispozantă pentru a se instala, iar acestea pot apărea în mod inconștient. În continuare vom descrie câteva dintre problemele psihologice pe care canicula le poate genera, dar și modul în care aceasta accentuează anumite stări, până la stadiul de alertă:

  • Persoanele care suferă deja de depresie sau de anumite afecțiuni psihice (sunt mai vulnerabile la astfel de schimbări), au parte de o accentuare a stării și a suferinței, care poate duce până la aspecte care sunt de ordin psihiatric;
  • Din perspectiva psihologică, vara (canicula) este considerată un factor care amplifică posibilitatea apariției unor afecțiuni sau tulburări psihologice (spre exemplu depresia, cresc tentativele de suicid);
  • Există un factor termic, care atunci când crește și devine extrem de greu de suportat de organism dă naștere unei serii întregi de afecțiuni somatice, dar și o serie de trăiri psihologice: atacuri de panică, teamă, angoasă, stare de apatie, spaimă, etc.
  • Bolile cronice sau suferințele de ordin somatic (cardiovasculare, diabeticii, oscilațiile de tensiune, etc) se agravează, dar nu neapărat din cauza agravării în sine a bolii, ci pentru că le crește starea de anxietate, pentru că stiu că aceste temperaturi excesive le-ar putea aprofunda boala (de fapt, din acest motiv, datorită stării de panică, sunt solicitate majoritatea salvărilor, deoarece le este frică de ce s-ar putea întâmpla cu ei datorită caniculei, din cauza fricii față de căldura excesivă încep să se agite, intră într-o stare de anxietate și angoasă care le accentuează starea). Persoanele devin mai atente la senzațiile pe care le resimt în corp și tind să le exagereze și să le considere efecte produse de caniculă. Această stare de anxietate permanentă solicită extrem psihicul, creând o stare de atonie;
  • Canicula poate afecta somnul și calitatea acestuia, ceea ce înseamnă consecințe la nivelul întregii activități a femeii: randament scăzut, resurse limitate de energie, stări apatice.

Datorită caniculei tot echilibrul interior al persoanei este dat peste cap. Odată cu instalarea caniculei devenim mai agitaţi, epuizaţi din punct de vedere fizic. Capacitatea de concentrare a fiecăruia se diminuează şi de aici şi o relativă stare de confuzie pe care o resimte individul:

  • stări de agitație;
  • senzația de confuzie;
  • scăderea capacității de concentrare;
  • epuizarea fizică și psihică.

Categorii care prezintă risc crescut:

Cu toții suferim datorită caniculei, însă cei mai vulnerabili sunt copiii, vârstnicii şi bolnavii cronici: cardiacii, obezii şi diabeticii.

Recomandări:

Trebuie să acționați înainte de toate preventiv:

  • Evitați plimbările în perioada caniculei, între orele 11:00 si 17:00, în mod special cei vârstnici și copiii. Dacă totuși sunteți nevoiţi să vă deplasaţi trebuie să purtați haine de culoare deschisă, subţiri, din in sau materiale naturale, vaporoase şi ochelari de soare. De asemenea, este bine să se alterneze deplasarea cu repaosul în spaţii dotate cu aer condiţionat. Odihniți-vă în locuri răcoroase;
  • Consumați cantităţi mari de apă sau sucuri de fructe. Consumați iaurt: o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă. Trebuie să consumaţi lichide fără a aştepta senzaţia de sete. Ar fi bine să beţi un pahar de apă sau suc de fructe la fiecare două ore. Mai putem bea ceaiuri călduţe din plante de soc, muşeţel sau urzici.
  • Echipați-vă corespunzător, pentru a vă proteja de razele directe ale soarelui (pălării, ochelari de soare, etc.);
  • Evitați să vă expuneți pielea la razele ultraviolete;
  • Consumați în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete: pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
  • Evitați alcoolul (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
  • Este obligatoriu să evitați băuturile cu conţinut ridicat de cofeină: cafea, ceai, cola sau de zahăr: sucuri răcoritoare carbogazoase, deoarece acestea sunt diuretice;
  • Evitați activităţile fizice în exterior care necesită un consum mare de energie: sport, grădinărit, etc;
  • Este bine să menţinem închise toate ferestrele casei când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul deschis, iar dacă temperatura a depăşit 32 de grade este bine să nu utilizăm ventilatoare. De asemenea, aerul condiţionat trebuie reglat la o temperatură cu 5 grade sub temperatura ambientală;
  • Aveți grijă de copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi, oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă ele nu solicită.

Medicii atrag atenţia şi asupra indicelui de confort termic: o căldură umedă este mult mai rău resimţită de organism, iar când depăşeşte valoarea de 80 devine foarte greu de suportat.

În categoria Adolescenți, Adulți, Copii, Părinți, Psihologie clinică, Vârstnici | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Privesc lumea în culori

Culoarea izvorăște din lumină, care este o formă de energie electromagnetică.

Suntem permanent și total înconjurați de unde de energie electromagnetică (care călatoresc prin univers cu o viteză incredibilă), fiecare având o anumita lungime de undă și o anumită viteză de vibrație (frecvența). Aceste unde alcătuiesc spectrul electromagnetic din care lumina (și implicit culorile) reprezintă doar o mică parte, alăturându-se razelor Gamma, razelor X, razelor ultraviolete, razelor infraroșii, microundelor, undelor radio și TV, etc.

 Dacă ne putem imagina lumina călătorind în unde ca valurile unui ocean, aceste valuri ar avea proprietățile de frecvență și lungime de undă.

  Frecvența unei unde este dată de numărul complet de unde care trec printr-un punct în fiecare secundă și se măsoară în cicli pe secundă. Spre exemplu, valurile înalte de 10 m ale unui ocean care se lovesc de țărm la fiecare 5 secunde au o frecvență de 5, în timp ce valurile de 10 m ale unui ocean care se lovesc de țărm la fiecare 10 secunde au o frecvență de 10. Cu cât mai frecvente sunt valurile, cu atât mai înaltă este frecvența. Deci cu cât mai înaltă este frecvența unei culori, cu atât mai aproape sunt valurile undei energiei (au lungimea de undă mai mică).

Roșul are o frecvență de aproximativ 430 trillioane de vibrații pe secundă, în timp ce violetul are o frecvență mult mai mare. Fiecare undă violetă trece printr-un punct mult mai repede decât fiecare undă roșie.

violet, indigo, albastru

galben, orange, roșu

Cantitatea de energie dintr-o undă luminoasă este direct proporțională cu frecvența sa, astfel încât, o undă luminoasă cu o frecvență mai mare are o energie mai înaltă decât o undă luminoasă de joasă frecvență.

este distanța străbătută de o undă într-un timp egal cu o perioadă T. Revenind la exemplul anterior cu valurile oceanului, putem defini lungimea de undă ca distanța dintre 2 valuri succesive calculată atunci când trec prin același punct. Într-un ocean plin de valuri care sunt la 10 metri distanță unele de celelalte, putem spune că lungimea de undă este de 10 metri, iar într-un ocean cu valuri care se află la 30 de metri distanță unele de celelalte lungimea de undă va fi de 30 de metri. Cu cât mai mare e distanța care separă două valuri, cu atât lungimea de undă va fi mai joasă. Același lucru se aplica si luminii. Rosul are o lungime de unda de 700 nanometri (o unda strabate doar 7 zeci de milionimi dintr-un metru) in timp ce violetul are o lungime de unda mai joasa (fiecare unda violet vastrabate o distanta mai mare).

constă în curcubeu (ROGVAIV: roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet). Cele 7 culori ale spectrului au fiecare lungimi de undă și frecvențe diferite. Roșul este la capătul cel mai de jos al spectrului, având o lungime de undă mare, dar o frecvență mică, în timp ce violetul se află la capătul superior, având o lungime de undă mai mică dar o frecvență înaltă.

Aceste 7 culori devin vizibile când în fața unei raze de soare este plasată o prismă. Când lumina trece prin prismă, ea se divide în cele 7 culori prin fenomenul de refracție. Refracția este cauzată de schimbările de viteză pe care le suportă o undă luminoasă atunci când schimbă mediul. Lungimile de undă și frecvențele diferite ale culorilor fac ca ele să se separe și să devină vizibile când traverseaza o prismă. Prin fenomenul de refracție, raza luminoasă care trece printr-o prismă se divide în cele 7 culori ale spectrului solar.

Oamenii pot vedea o mare varietate de nuanțe. Retina noastră are în componența sa 3 tipuri de receptori ai culorii sub forma de conuri care nu pot detecta decât 3 din aceste culori: culorile primare (roșu, verde și albastru). Aceste 3 culori sunt însă amestecate în proporții diferite, creând toate celelalte culori pe care noi le vedem. Când lumina cade asupra oricarui obiect colorat, acesta va absorbi doar acele lungimi de undă care corespund structurii sale atomice. Restul lungimilor de undă se vor reflecta, dând obiectului culoarea pe care noi o vedem. Astfel, culoarea unui obiect este un indiciu clar asupra structurii atomice a obiectului respectiv. În retină, ele vor fi convertite în impulsuri electrice care vor fi trimise către creier, unde vor fi decodificate.

Cum se pot vedea culorile? Lumina este condiția care ne ajută să percepem ceva din punct de vedere vizual. În întuneric deplin, nu vedem nimic, cu atât mai puțin culorile. Întrucât fiecare entitate are o anumită construcție moleculară, anumite culori sunt absorbite iar altele sunt reflectate. Razele luminoase reflectate ajung la retină care are în componența sa mai multe tipuri de celule receptoare, celule cu conuri și celule cu bastonașe. Celulele cu bastonașe sunt răspunzătoare doar de distingerea luminozității, ele ne pot da indicii în obscuritate și pe întuneric când percepem totul într-un vag ton albastrui. Celulele cu conuri sunt cele care fac posibile formarea senzațiilor de culoare și sunt de trei tipuri, corespunzătoare celor trei culori primare: roșu, verde și albastru. În retină, razele luminoase vor fi convertite în impulsuri electrice care vor fi trimise către creier, unde vor fi decodificate, făcându-se analiza și sinteza lor. Stimularea egală a celor trei tipuri de celule cu conuri este răspunzătoare de formarea senzației de alb, stimulările inegale a lor duc la formarea diferitelor și numeroaselor senzații cromatice, iar lipsa stimulării coincide cu senzația de negru.

Faptul că culorile ne influențează este indubitabil. Semnificația culorilor a fost cercetată și rezultatele au fost utilizate în merchandizing, vânzare, decorarea casei, crearea mediului de lucru, industrie, cultivarea plantelor, nutriție, fizică, fiziologie, psihologie și artă.

Cercetările din practica medicală convențională dovedesc posibilitatea utilizării luminii în scop terapeutic. Majoritatea persoanelor sunt sceptice față de efectele cromoterapiei, deși, unii profesioniști fac apel la culoare în anumite tratamente. De exemplu, copiii prematuri cu icter sunt tratați cu ajutorul unei reacții chimice declanșată prin expunerea timp de câteva zile la lumină albastră. Relația dintre lumina albastră și icter începe să fie bine înțeleasă din punct de vedere științific. (Kaiser, 1984) Acestea sunt doar o parte din studiile, cercetările și articolele publicate pe această temă: studiul lui Vreman Light-emitting diodes: a novel light source for phototherapy, Creamer and McGregor de la St John’s Institute of Dermatology, London UK au publicat un articol în ianuarie 1998, intitulat Photo (chemo) therapy: advances for systemic or cutaneous diseases; Griffiths de la University of Manchester, UK, a publicat în iulie 1998 articolul Novel therapeutic approaches to psoriasis; în octombrie 1998, The Archives of General Psychiatry a adaugat 4 articole despre terapia prin lumină.

Cercetări in domeniul psihologiei. În studiul culorii și luminii mediului înconjurător condus de profesorul de arte vizuale Harry Wohlfarth şi Catharine Sam de la University of Alberta, a fost modificată culoarea mediului a 14 copii între 8 şi 14 ani cu severe handicapuri şi tulburări comportamentale. El a dispus interschimbarea nuanţelor de galben şi albastru cu portocaliu, alb, bej şi maro şi înlocuirea luminii fluorescente cu unele cu spectru total. După o schimbare de culoare şi luminozitate, comportamentul agresiv al copiilor s-a diminuat şi presiunea sângelui a scăzut. Interesant a fost că aceleaşi efecte s-au înregistrat şi la copiii orbi şi la cei cu vedere normală. Acest fapt sugerează că energiile colorate acţioneaza pe căi care depăşesc vederea. O ipoteză ar fi că neurotransmiţătorii din ochi transmit informaţia despre lumină la creier chiar şi în absenţa vederii şi că această informaţie eliberează un hormon din hipotalamus care are numeroase efecte asupra dispoziţiei, clarităţii mentale şi nivelului de energie.

        Rose H. Alschuler şi Berta Weiss Hattwick au avut studiat desenele copiilor mici o lungă perioadă de timp după care au concluzionat că: uzul frecvent al culorii albastru implică autocontrolul şi reprimarea emoţiilor, roşul dezvăluie exprimarea neinhibată, galben se asociază cu infantilismul şi dependenţa, verde exprimă echilibru şi puţine impulsuri emoţionale, o natură simplă şi necomplicată. Într-un studiu similar, Atsushi Asari defineşte semnificaţiile a 12 culori şi 17 combinaţii de culori printr-o metodă asemănătoare cu cea a lui Alschuler şi Hattwick . Cele două studii au găsit un acord deosebit în ceea ce priveşte semnificaţiile acordate culorii purpuriu, asociate cu boala sau moartea.


          În linii mari, tonurile din zona roşu al sistemului primar al culorilor sunt numite calde, în timp ce acelea din zonele verde şi albastru sunt numite reci. Aceşti termeni sunt mai curând relativi decât absoluţi. Faber Birren defineşte această trăsătură a culorilor prin asocierea lor cu 2 stări: culorile calde sunt active şi excitante (tonurile de roşu), iar cele reci sunt pasive şi calmante (albastru, violet, verde). De asemenea, el susţine că culorile luminoase sunt active, în timp ce acelea întunecate sunt pasive. Cercetătorii moderni japonezi au evidenţiat cu precizie aceasta. De exemplu, Choku Akashi, 1986, a demonstrat prin rezultatele cercetărilor sale că roşul e adesea perceput ca fiind activ şi poate fi corelat în anumite circumstanţe cu agresivitatea. În contrast cu culorile calde, cele reci sunt inactive şi pasive. Faber Birren menţiona că diviziunea spectrului în culori calde şi reci poate fi legată de personalitatea umană. Căldura şi răceala sunt calităţi dinamice, căldura semnificând contactul cu mediul, iar răceala, retragerea în sine. Persoanele extrovertite iubesc culorile în general şi le preferă pe cele calde în particular, iar persoanele introvertite nu sunt prea entuziasmate de culoare şi preferă culorile reci. Emoţional vorbind, roşul excită, albastrul calmează. Această complementaritate există şi la nivel fizic şi fiziologic. Culorile roşii tind să crească tensiunea musculară, să stimuleze sistemul nervos autonom, în timp ce verdele şi albastrul relaxează tensiunea. Aceste conexiuni directe există între creier şi corp, reacţiile având loc independent de gândire sau deliberare. (Birren, 1955)
Jaensch a descoperit că oamenii pot fi grupaţi în două categorii: cei care sunt mai sensibili la capătul cald al spectrului solar şi cei care sunt mai sensibili la cel rece. Subiecţii dominaţi de culorile calde sunt caracterizaţi de o relaţie mai intimă cu lumea perceptibilă vizual, fiind deschişi şi receptivi la influenţele exterioare. Ei par să  îşi facă loc cu mai multă uşurinţă în mediul social. Viaţa lor emoţională este caracterizată de sentimente clade, sugestibilitate şi stări afective puternice. Toate funcţiile mentale sunt integrate rapid. În relaţia subiect-obiect accentul este pus pe obiect. Subiecţii dominaţi de culorile reci au o atitudine de detaşare şi de respingere faţă de lumea exterioară. Ei găsesc că e dificil să se adapteze noilor circumstanţe şi să se exprime liber. Din punct de vedere emoţional ei sunt reci şi rezervaţi. În relaţia obiect-subiect accentul cade pe subiect. (Dr. Maria Rickers-Ovsiankina, In Faber Birren Color Psychology and Color Therapy)

 În linii mari, tonurile din zona roşu al sistemului primar al culorilor sunt numite calde, în timp ce acelea din zonele verde şi albastru sunt numite reci. Aceşti termeni sunt mai curând relativi decât absoluţi. Faber Birren defineşte această trăsătură a culorilor prin asocierea lor cu 2 stări: culorile calde sunt active şi excitante (tonurile de roşu), iar cele reci sunt pasive şi calmante (albastru, violet, verde). De asemenea, el susţine că culorile luminoase sunt active, în timp ce acelea întunecate sunt pasive. Cercetătorii moderni japonezi au evidenţiat cu precizie aceasta. De exemplu, Choku Akashi, 1986, a demonstrat prin rezultatele cercetărilor sale că roşul e adesea perceput ca fiind activ şi poate fi corelat în anumite circumstanţe cu agresivitatea. În contrast cu culorile calde, cele reci sunt inactive şi pasive. Faber Birren menţiona că diviziunea spectrului în culori calde şi reci poate fi legată de personalitatea umană. Căldura şi răceala sunt calităţi dinamice, căldura semnificând contactul cu mediul, iar răceala, retragerea în sine. Persoanele extrovertite iubesc culorile în general şi le preferă pe cele calde în particular, iar persoanele introvertite nu sunt prea entuziasmate de culoare şi preferă culorile reci. Emoţional vorbind, roşul excită, albastrul calmează. Această complementaritate există şi la nivel fizic şi fiziologic. Culorile roşii tind să crească tensiunea musculară, să stimuleze sistemul nervos autonom, în timp ce verdele şi albastrul relaxează tensiunea. Aceste conexiuni directe există între creier şi corp, reacţiile având loc independent de gândire sau deliberare. (Birren, 1955)
Jaensch a descoperit că oamenii pot fi grupaţi în două categorii: cei care sunt mai sensibili la capătul cald al spectrului solar şi cei care sunt mai sensibili la cel rece. Subiecţii dominaţi de culorile calde sunt caracterizaţi de o relaţie mai intimă cu lumea perceptibilă vizual, fiind deschişi şi receptivi la influenţele exterioare. Ei par să  îşi facă loc cu mai multă uşurinţă în mediul social. Viaţa lor emoţională este caracterizată de sentimente clade, sugestibilitate şi stări afective puternice. Toate funcţiile mentale sunt integrate rapid. În relaţia subiect-obiect accentul este pus pe obiect. Subiecţii dominaţi de culorile reci au o atitudine de detaşare şi de respingere faţă de lumea exterioară. Ei găsesc că e dificil să se adapteze noilor circumstanţe şi să se exprime liber. Din punct de vedere emoţional ei sunt reci şi rezervaţi. În relaţia obiect-subiect accentul cade pe subiect. (Dr. Maria Rickers-Ovsiankina, In Faber Birren Color Psychology and Color Therapy)


Psihologia convenţională respinge orice presupunere că culoarea ar putea influenţa în vreun fel complexa personalitate umană. Cu toate acestea unii psihiatri folosesc teste cu culori în combinaţie cu alte tipuri de teste pentru a stabili un diagnostic (Valey, 1980). Culoarea este cel mai adesea asociată cu afectivul sau emoţionalul, ca fiind opuse părţii intelectuale. Testele de culoare mai cunoscute sunt: Rorschach Inkblot Method (1921), the Color Pyramid Test (CPT) (1950 – Max Pfister), şi Color Test (1948 – Max Luscher).
Unul dintre cele mai recente studii este Color Communication care aparţine japonezului Choku Akashi. El a urmărit timp de 8 ani (la 80 de oameni, copii şi adulti), relaţia dintre emoţii şi preferinţele pentru anumite culori, folosind tabelul său colorat (compus din 36 de culori, combinate câte 2).

 

    Trăim într-o lume în care culoarea ne domină viaţa, înconjurându-ne oriunde ne-am afla. Acestă planetă minunată nu conţine toate culorile minunate ale curcubeului fără un motiv bine întemeiat. Nimic de pe pământ nu este rodul întâmplării şi tot ce este natural are un scop. Culoarea nu face excepţie de la asta. Tot ceea ce trebuie să facem este să devenim mai conştienti faţă de culoare şi faţă de modul în care ea acţionează asupra noastră. Data viitoare când sunteţi într-un restaurant priviţi decorul. Culorile sunt strălucitoare şi distractive. Credeţi că designerii au ales aceste culori doar pentru ca dumneavostră să vă simţiţi fericit cât sunteţi acolo? Nu numai că doresc asta, dar ei ştiu în plus că toate culorile luminoase ca roşul, portocaliul, galbenul stimulează sistemul nervos şi cresc apetitul. Vă aduceţi aminte de momentele însorite ale verii când stateaţi la plajă după cum v-a recomandat doctorul sau poate bunica cu înţelepciunea ei bătrânească? Ştiţi de ce se acordă atâta importanţă băilor de soare? Nu atât bronzul obţinut contează cât absorbţia culorilor din razele de soare de către organism. Cunoaşteţi sentimentul de melancolie care ne cuprinde uneori toamna şi că motivele acesteia trebuie căutate în zona lipsei de lumină solară şi a culorilor deschise? Toate aceste idei se asociază cu un vechi principiu numit terapia prin culoare.  Vechii egipteni, chinezi şi indieni credeau în cromoterapie. Egiptenii se scăldau şi beau apă terapeutică expusă îndelung la razele soarelui într-un recipient din sticlă pictată. Chinezii recurgeau la colorarea feţei pentru stabilirea diagnosticului. Medicina ayurvedică, originară din India, consideră că chakrele, un fel de plexuri nervoase localizate la diferite niveluri ale corpului, acţionează ca prisme redând şi amplificând culorile care ne înconjoară. În zilele noastre, cercetătorii recunosc că într-adevar culorile au efecte puternice asupra psihicului uman, iar prin intermediul psihicului asupra dispoziţiei şi sănătăţii.

        Cromoterapia se bazează pe faptul că funcţiile psihologice răspund la diverse culori. Cum se întâmplă asta exact? Glandele pineale, ataşate creierului, controlează ritmul zilnic al vieţii. Când lumina pătrunde în ochii noştri sau în piele, ea traversează căi neurologice spre aceste glande pineale. Diferitele culori, date de lungimile de undă şi frecventele diferite sunt conectate cu arii anume ale corpului nostru şi au efecte diverse asupra funcţiilor fizice şi psihice. Exemplul cu utilizarea galbenului, roşului şi portocaliului în fast-food-uri este doar una din modalităţile în care acest principiu lucrează.

      Deşi nu suntem conştienţi de asta, ochii noştri şi corpul nostru se adaptează constant la lungimile de undă ale luminii care ne înconjoară. Prima noastră experienţă colorată este de când am fost bebeluşi şi ne aflăm în uter, unde eram înconjuraţi de un roz protector şi confortabil. Apoi, în experienţele copilăriei, asociem cu culori primele noastre procese de învăţare. Pe măsură ce devenim maturi ataşăm diverse sentimente, amintiri şi înţelesuri anumitor culori iar acestea pot deveni scenarii în subconştientul nostru. Putem construi apoi prejudecăţi legate de culori care ne fac fericiţi, trişti sau au o conotaţie ameninţătoare pentru noi. Experienţele cotidiene, fie ele pozitive sau negative, au un efect asupra noastră. Experienţele negative se pot manifesta în timp la nivel fizic, ca boli. De exemplu, să presupunem că am fost, de-a lungul timpului, puşi în situaţia de a ne simţi incapabili, dintr-un motiv sau altul, să ne exprimăm gândurile, să ne exprimăm sentimentele sau nevoile. Aceasta se poate manifesta ca o problema la nivelul chakrei gâtului, care e legata în plan spiritual cu capacitatea de autoexprimare. Astfel, dacă autoexprimarea a fost blocată, energia nu va mai curge lin în aceasta arie. Lucrul cu culoarea adecvata poate ajuta la dizolvarea sentimentelor negative, la deblocarea şi echilibrarea corpului.

Există numeroase modalităţi de utilizare terapeutică a culorilor, însă le vom menţiona doar pe cele mai populare:

  • utilizarea vestimentaţiei colorate;
  • apa solarizată;
  • expunerea la lumină colorată;
  • meditaţia asupra culorilor;
  • respirarea culorilor.

   Cromoterapia poate fi utilă pentru orice fel de problema, fie ea, fizică, mentală, spirituală, emoţională sau pur şi simplu pentru relaxare.Culoarea poate fi folosită pentru echilibrarea energiilor din corpul nostru şi evitarea posibilelor probleme. Ea poate fi un catalizator al proceselor de vindecare. Trebuie reţinut însă că nici o terapie complementară nu trebuie considerată ca o alternativă la sfatul medical profesionist. Cromoterapia poate fi utilizată în siguranţă pe lângă tratamentele medicale sau psihoterapie.

 

      Podul londonez Blackfire era renumit deoarece era podul preferat al unui mare număr de sinucigaşi care preferau să-şi curme viaţa aruncându-se în apele Tamisei. După revopsirea sa din negru, culoarea iniţială în bleu – verde deschis, numărul sinuciderilor a scăzut foarte mult, fapt pus de către specialişti pe baza noii sale culori, recunoscută pentru efectele sale sedative şi relaxante.

  • Potrivit atunci când trebuie să faci faţă unei zile solicitante sau când te simţi secat de energie sau lipsit de vlagă. Roşu energizează la toate nivelele. Ne conectează cu corpul nostru. Orice lucru care trebuie început are nevoie de vitalitatea roşului.
  • Trăsături de personalitate: curajos, încrezator, umanist, plin de voinţă, spontan, onest, extrovert.
  • Are drept efect stimularea neuronilor, a glandelor endocrine şi a nervilor senzoriali. Creşte circulaţia sângelui, are efecte subtile dar intense în ceea ce priveşte guvernarea funcţiilor creierului, a sistemului nervos şi a multor procese fiziologice şi biochimice. Datorită efectelor sale învioratoare, pentru uzul terapeutic general sunt recomandate doze moderate de roşu însoţite de albastru şi verde. Aplicarea luminii roşii, monocromatice grăbeşte cicatrizarea şi vindecarea ţesutului.

  • Aduce bucurie zilelor noastre şi creşte pofta de viaţă. Oranjul este cel mai bun stimulent emoţional. Ne conectează cu simţurile noastre, ne ajută să îndepărtăm inhibiţiile şi ne face independenţi şi sociabili.
  • Trăsături de personalitate: entuziast, fericit, sociabil, energic, sportiv, constructiv.
  • Efectul său pozitiv principal constă în creşterea imunităţii corpului, creşterea rezistenţei faţă de infecţii. Cel mai mult este utilizat în vindecarea spasmelor şi a rigidităţii. De asemenea joacă un rol important în creşterea ratei metabolismului, în fortifierea plămânilor, a splinei şi a pancreasului. Creşte pulsul dar menţine normală tensiunea. Din punct de vedere psihologic, oranjul este utilizat pentru inducerea entuziasmului.

  • Ne oferă claritate în gândire, creşte conştiinţa de sine, stimulează interesul şi curiozitatea. Galbenul e legat de abilitatea de a percepe şi a înţelege. Ne conectează cu mentalul nostru.
  • Trăsături de personalitate: simţ al umorului, optimist, încrezător, practic, intelectual.
  • Ajută mecanismul motor al corpului. El fortifică musculatura şi facilitează funcţiile digestive. Uzul său prelungit duce la aciditate, colici sau hemoroizi. Absorbţia în exces de radiaţii galbene poate da palpitaţii şi delir. Utilizarea acestei culori e însoţită de o creştere generală a inteligenţei şi clarităţii mentale.

  • Ajută la relaxarea muşchilor, nervilor şi a gândurilor. Ne curăţă şi echilibrează energetic, oferindu-ne un sentiment de reînnoire, pace şi armonie. Ne conectează la dragostea necondiţionată şi echilibrează întreaga fiinţă.
  • Trăsături de personalitate: înţelegător, autocontrolat, adaptabil, simpatetic, milos, generos, iubitor de natură, romantic.
  • Determină dilatarea arterială. Absorbţia sa excesivă are efecte dăunătoare asupra ţesutului muscular şi a glandei pituitare. Din punct de vedere psihologic, verdele are un impact pozitiv, inducând gândirea pozitivă. Este prescris de aceea în managementul stresului.

  • Este o culoare relaxantă mental, având un efect de liniştire asupra sistemului nervos. Este ideal pentru problemele de somn, copiii hiperactivi, etc. Ne conectează la gândirea holistică, dându-ne înţelepciune şi claritate, îmbunătăţind comunicarea şi vorbirea.
  • Trăsături de personalitate: loial, diplomat, afectuos, inventiv, păsător, prudent.
  • Creşte rata reacţiilor metabolice şi e folosit adesea în vindecarea rănilor. Asigură un efect de liniştire mentală sprijinind însa starea de conştiinţă atunci când este utilizată în practicile de meditaţie.

  • Energia indigo ne conectează cu inconştientul nostru, oferindu-ne experienţa de a fi o parte din întregul univers. Întăreşte intuiţia, imaginaţia, puterea psihică, creşte activitatea de visare.
  • Trăsături de personalitate: neînfricat, intuitiv, practic, idealistic, înţelept, vindecător.
  • Relaxează şi încetineşte activitatea sistemelor neuro-muscular, cardiovascular şi limfatic.

  • Ne purifică gândurile şi sentimentele, oferindu-ne inspiraţie. Ne conectează cu sinele spiritual dându-ne întelepciune şi putere interioara. Creşte talentul artistic şi creativitatea.
  • Trăsături de personalitate: lider, bun şi corect, umanitar, simţ al autosacrificiului, vizionar, creativ, puternic mental.
  • Utilizat cu succes în menţinerea nivelului concentraţiei de potasiu din corp. Anumite radiaţii, cu o frecvenţă înaltă, a acestei culori inhibă formarea tumorilor şi ţine sub control apetitul.

Cărți

Culorile în Amenajarea Locuinței

Evaluare

Testul culorilor Luscher

Testul petelor de cerneală Rorschach

În categoria Adolescenți, Adulți, Copii, Părinți, Psihologie clinică, Vârstnici | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Tulburările de personalitate

Tulburările de personalitate sunt alcătuite din trăsături de personalitate, care arată o persistență maladaptativă și inflexibilitate. Trăsăturile de personalitate sunt paternurile durabile ale comportamentului. Prin trăsături de personalitate se înțeleg modelele de gândire și de relaționare cu mediul social și cu propria individualitate a persoanei.

Trăsăturile nu sunt patologice și nici nu sunt diagnosticabile ca tulburări mintale.
Recunoașterea acestor trăsături poate fi folositoare oricărui medic în înțelegerea reacției față de stres, boală sau oricare altă situație cu implicații medicale.

Clasificarea tulburarilor de personalitate

Tulburările de personalitate sunt împărțite în trei grupe pe baza similitudinilor descriptive:

În categoria Adolescenți, Adulți, Copii, Părinți, Psihologie clinică | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu